O turistă din Noua Zeelandă a avut parte de o experiență neplăcută la Zagreb, după ce a fost taxată cu peste 1.500 de euro pentru o cursă de numai un kilometru și jumătate.
Totul s-a întâmplat în luna mai, când Carol Cowan a luat un taxi din gară pentru a ajunge în centrul orașului, la o distanță de cel mult 1,6 kilometri. Aparatul din mașină arăta 185 de euro, dar la insistențele femeii, șoferul i-a „oferit” o reducere, cerându-i în cele din urmă 150 de euro, scrie presa internațională.
Tarifele taxiurilor din Croația nu sunt reglementate de lege
Turista a acceptat, însă, pentru că nu avea bani cash, a plătit cu cardul. Mai târziu a descoperit că de pe contul ei fuseseră retrași nu 150, ci 1.506 euro.
Speriată că datele cardului i-ar fi putut fi furate și dezamăgită de faptul că poliția din Zagreb nu a ajutat-o, femeia și-a anulat vacanța și s-a întors acasă. De acolo, a reclamat incidentul prin intermediul ambasadei croate.
Cazul a ajuns rapid în atenția presei locale, iar șoferul i-a returnat ulterior 1.350 de euro, spunând că totul ar fi fost o „greșeală”.
În prezent, el este anchetat pentru evaziune fiscală, fiindcă nu i-ar fi emis factură.