Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, i-a îndemnat pe poliţişti să continue lupta împotriva grupărilor de crimă organizată, subliniind că nu poate fi o "coexistenţă" între Poliţie şi interlopi, cu ocazia prezentării bilanţului Poliţiei Române pe 2024.
"Revin puţin la frontul tradiţional de lucru. Insist şi în acest an - şi mă bucur că sunt aici, Parchetele, conducerile de Parchete, liderii Parchetelor pe crima organizată - grupurile de interlopi mari, mici, mai organizaţi, mai puţin organizaţi, e foarte important să continuăm ceea ce aţi început anul trecut. Şi cred că realitatea din teren, cazurile recente, vor arăta cât de importantă e. Aşa cum v-am spus şi cu altă ocazie: (...) ori le daţi dumneavoastră de lucru, în sensul că să îşi caute prin avocaţi, ca să asiste procedurile, ori vă dau dânşii de lucru.
Cale de mijloc nu există, cel puţin în optica mea. Coexistenţa între Poliţie şi aceste grupuri de interlopi nu există. 'Lasă-i în pace că noi ne vedem de ale noastre, ei de ale lor, totul e să nu ne întâlnim pe contrasens' - nu există această mentalitate în capul meu şi al colegilor din conducere, respectiv din conducerea Poliţiei, ca să fie limpede. Deci, continuaţi planificat lupta cu clanurile de interlopi şi grupurile de crimă organizată", a declarat Predoiu.
„Dacă îi lăsaţi să crească, vor ajunge la o îndrăzneală cu care va fi greu să lucraţi”
Ministrul le-a mai spus poliţiştilor că, dacă grupările de crimă organizate sunt lăsate să crească, atunci vor ajunge "la o îndrăzneală" cu care le va fi greu să lucreze.
"Aceste 'mall-uri' de infracţionalitate generează cea mai mare masă de infracţiuni şi, implicit, calitativ ca importanţă. Fac şi furturi, şi trafic de persoane, şi răpiri câteodată şi trafic de droguri. Şi iată au ajuns şi la trafic de arme. Le ştiţi bine, eu vă vând acum dumneavoastră o marfă pe care dumneavoastră o cunoaşteţi mai bine. Eu nu fac decât să subliniez importanţa, din punct de vedere al operatorului administrativ - politic. Am acest drept şi nu numai drept, ci şi obligaţie ca să spun că asta este important pentru societate.
Crima organizată şi grupurile de interlopi perturbă şi liniştea publică, pun în pericol siguranţa publică şi, dacă dumneavoastră îi lăsaţi să crească, vor ajunge la o îndrăzneală cu care va fi greu să lucraţi. Uitaţi-vă ce se întâmplă în alte ţări mai îndepărtate unde, invers, legea o face crima organizată, nu o face Poliţia. Niciodată nu vom ajunge acolo să ne fie clar! Nu cred că vom ajunge acolo, niciun pas în acea direcţie. Niciun fel de toleranţă, niciun fel de non-combat, niciun fel de indulgenţă, dar pe lege!", a afirmat ministrul de Interne.
„Vedem mai multe arme la percheziţii, la controale”
Pe de altă parte, Predoiu a atras atenţia că a crescut numărul armelor confiscate de autorităţi şi i-a îndemnat pe poliţişti să "pună piciorul în prag".
"E un fenomen pe care începem să îl vedem mai conturat, adică din ce m-am uitat în statistici, din ce am discutat cu secretarul de stat, cu inspectorul general, cu alte structuri, vedem mai multe arme la percheziţii, la controale, la activităţi decât se găseau în urmă cu câţiva ani de zile. Deci, undeva, începem să intrăm şi noi pe harta unora sau a altora care circulă aceste arme. 'Omorâţi din faşă' acest traficant, el nu trebuie să ajungă nici la grădiniţă în termeni de maturitate infracţională.
Acum puneţi piciorul în prag, destructuraţi reţelele de trafic de arme, lucraţi cu DGPI, lucraţi cu Parchetele, lucraţi cu celelalte servicii de informaţii aici prezente şi interne şi externe, lucraţi! Nu vrem arme în societate, nu vrem violenţă, nu vrem stradă care să fie nesigură. E în mâna dumneavoastră, a acestor oameni şi a Parchetelor, împreună faceţi cumva să o închideţi. Sigur, nu o să se întâmple într-o zi, dar noi lucrăm pe priorităţi şi planificat", le-a mai spus Cătălin Predoiu poliţiştilor.
"Nu-i totdeauna soare, dar nu vor fi întotdeauna nori, în materie de buget”
El a dat asigurări că va fi menţinut nivelul investiţiilor pentru dotarea Poliţiei, chiar în condiţiile actuale bugetare destul de complicate.
"Nu-i totdeauna soare, dar nu vor fi întotdeauna nori, în materie de buget. Noi trebuie să ne facem datoria şi în condiţii mai bune şi în condiţii mai puţin bune, nu avem scuză să abdicăm. Şi cetăţeanul duce greul, nu numai instituţiile statului, din punct de vedere bugetar.
Şi cetăţeanul dimineaţa se trezeşte, se duce la muncă, la fel şi instituţiile trebuie să facă şi o să răzbim, o să trecem şi de aceste momente mai dificile şi o să ne uităm cu mândrie în urmă aşa cum astăzi ne putem uita cu mândrie la anul 2024", a punctat ministrul Predoiu.
RAPORT DE ACTIVITATE AL POLIȚIEI ROMÂNE, PENTRU ANUL 2024
Având în vedere structura și competențele Poliției Române, obiectivele generale ale instituției, pentru anul 2024, au fost eficientizarea activității de prevenire și combatere a traficului de droguri, a traficului de persoane, a migrației ilegale, precum și a rețelelor de criminalitate organizată, continuarea proiectelor ce au drept scop creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și a celei din mediul școlar și îmbunătățirea pregătirii profesionale prin dezvoltarea de infrastructuri și modele convenționale sau alternative, utilizând metode și mijloace moderne în procesul de pregătire.
De asemenea, obiectivele au vizat digitalizarea serviciilor oferite cetățenilor, reducerea birocrației prin simplificarea procedurilor aplicabile în cadrul interacțiunilor cu aceștia, precum și consolidarea cooperării cu partenerii naționali tradiționali din domeniul prevenirii și combaterii infracționalității, respectiv cu partenerii din alte țări sau cu agențiile de aplicare a legii la nivel european și internațional.
În anul 2024, polițiștii au realizat 881.289 de intervenții la evenimente, la solicitările venite de la cetățeni prin Sistemul Național 112, fiind aplanate 131.637 de stări conflictuale.
Pentru prevenirea criminalității, au fost desfășurate peste 24.000 de activități, de care au beneficiat aproximativ 1.250.000 de persoane.
În anul 2024, Poliția Română s-a confruntat cu riscuri și amenințări dintre cele mai variate, cu grad de dificultate crescut, fiind instrumentate, împreună cu unitățile de parchet, peste 1,7 milioane de dosare penale.
Anul trecut, au fost soluționate 502.584 de dosare, dintre care în 50.064 au fost întocmite referate de terminare a urmăririi penale cu propunere de trimitere în judecată.
În domeniul rutier, în anul 2024, numărul accidentelor grave a scăzut cu 6,4%, al persoanelor decedate cu 4,3% și al persoanelor rănite grav cu 8,2%, fiind înregistrate cele mai mici valori din ultimii 12 de ani.
Pentru combaterea criminalității organizate, structurile Poliției Române au desfășurat, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., 1.732 de acțiuni operative, reușindu-se destructurarea a 116 grupuri infracționale organizate. În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate peste 5.500 de percheziții domiciliare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. și în cooperare cu structuri similare de aplicare a legii, din Europa sau din alte state ale lumii.
Au fost capturate peste 1,2 milioane de diverse comprimate, peste 1 tonă de droguri de risc și mare risc, 4,4 tone de masă vegetală verde, peste 7 tone de substanțe interzise, dopante, ridicate de la o fabrică clandestină, descoperită în urma unei operațiuni în județul Argeș, precum și 16 tone de pulpă de fructe, care conținea cocaină.
În domeniul investigării criminalității economice, accentul s-a pus pe finalitatea judiciară și pe recuperarea prejudiciului. Complexitatea investigațiilor și a tehnicilor folosite au fost la un nivel ridicat în anul 2024, iar rezultatele pot fi apreciate inclusiv prin valoarea măsurilor asigurătorii aplicate și a prejudiciilor recuperate, care a totalizat 1.336.724.500 de lei.
În domeniul evaziunii fiscale, au fost aplicate 12.540 de amenzi contravenționale și indisponibilizate bunuri, în valoare de 111.003.275 de lei.
În domeniul combaterii contrabandei cu țigarete, au fost capturate peste 29 de milioane de țigarete și peste 20 de tone de tutun. Acțiunile întreprinse în ultima perioadă au contribuit la menținerea unui nivelul scăzut al pieței negre de țigarete, aspect confirmat de ultimele studii Novel, conform cărora, în anul 2024, aceasta s-a situat sub 10%.
În anul 2024, polițiștii au acționat și pentru contracararea eficientă a deținerii și folosirii ilegale a armelor și explozivilor, evenimente a căror formă de manifestare este de natură să afecteze ordinea publică și siguranța cetățeanului.
Întrucât deținerea și utilizarea ilegală a substanțelor periculoase prezintă un pericol deosebit de grav asupra factorilor de mediu, sănătății și vieții oamenilor, au fost desfășurate acțiuni de amploare, inclusiv pe acest segment.
Astfel, au fost indisponibilizate peste 112 tone de articole pirotehnice, peste 3.300 de arme de foc și 288.695 de cartușe.
Anul trecut, polițiștii au emis peste 13.200 de ordine de protecţie provizorii, în scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieții, integrității fizice ori libertății unor persoane, puse în pericol printr-un act de violență domestică.
Începând cu data de 1 octombrie 2024, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a fost operaționalizat și la nivelul ultimelor 18 județe implicate în a treia fază a programului pilot de monitorizare electronică, respectiv: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.
De asemenea, începând cu aceeași dată, sistemul de monitorizare electronică se aplică și persoanelor care fac obiectul executării măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune și executării măsurii arestului la domiciliu, în cauzele în care, organele judiciare dispun obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
În cursul anului 2024, au fost emise 641 de ordine de plasare în adăpost pentru 1.907 animale aflate în situații de pericol, întocmite 2.134 de dosare penale și aplicate 19.057 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.229.020 de lei.
În cursul anului 2024, la nivel național, au fost desfășurate aproximativ 24.500 de activități de prevenire a criminalității, care au avut peste 1.200.000 de beneficiari.
Începând cu data de 31 martie 2024, a fost operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate. Este vorba despre aplicația eDAC, care este folosită de către structurile Ministerului Afacerilor Interne (poliție, jandarmerie, poliția de frontieră, imigrări) pentru stabilirea identității persoanei și verificarea eventualelor mențiuni, cu privire la aceasta.
De asemenea, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră a fost dezvoltată o platformă software a Poliției Române, ,,e-SAR”, pentru procesarea semnalărilor privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice obținute cu mijloacele tehnice din dotarea Poliției Române, în contextul adoptării prevederilor Legii nr. 383/2022 privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier.
Rezultatele în combaterea criminalității au fost obținute cu aportul structurilor de suport operativ ale Poliţiei Române, de la aplicarea unor metode speciale de supraveghere sau cercetare, la identificarea criminalistică, suportul analitic, acțiuni speciale, protecția martorilor, cooperare polițienească internațională sau de alte tipuri de activități.
Suportul administrativ al structurilor de financiar, logistic, resurse umane și juridic a contribuit la creșterea gradului de dotare tehnico-materială și la asigurarea resurselor umane, esențiale în desfășurarea misiunilor operative.
Poliția Română a continuat dezvoltarea unor relații de colaborare cu instituțiile de aplicare a legii, precum și cu organismele internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum INTERPOL și EUROPOL.
În anul 2025, obiectivele Poliției Române sunt prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri și a altor substanțe cu efect psihoactiv, a traficului de persoane, a migrației ilegale, precum și a rețelelor de criminalitate organizată, combaterea infracțiunilor de mediu, precum și a celor la regimul armelor, munițiilor și explozivilor, combaterea evaziunii fiscale, spălării banilor, contrabandei, precum și a infracționalității specifice achizițiilor publice, prevenirea și combaterea infracționalității specifice mediului școlar, cu accent pe consumul de droguri și substanțe psihoactive de către elevi, fenomenului de bullying și al violenței, precum și creșterea gradului de siguranță stradală.