Antena 3 CNN Politică Radu Miruță acuză, la două săptămâni de la explozia dronei, că „situația de securitate din Portul Constanța este gravă”

Radu Miruță acuză, la două săptămâni de la explozia dronei, că „situația de securitate din Portul Constanța este gravă”

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 12:53 19 Iun 2026 Modificat la 13:12 19 Iun 2026
Drona navală ucraineană a explodat în Portul Constanța pe 5 iunie. Sursa colaj foto: captură video Antena 3 CNN

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că situația de securitate din Portul Constanța „este gravă”. Explicația Ucrainei cu privire la drona navală cu timer, care a explodat în Portul Constanța la începutul lunii, urmează să vină pe 23 iunie, de-abia, a spus ministrul.

„La Portul Constanța situația de securitate e gravă. Am dat o dispoziție Consiliului de Administrație și conducerii portului ca în 15 zile să vină cu un plan care să fie implementat de urgență, în trei luni, măcar pentru cele trei puncte critice care sunt la intrarea dinspre mare în port. Sper totuși, având în vedere importanța atât de mare a acestui port, să reușească și să înțeleagă toate instituțiile responsabile că nu este de joacă și că acest plan ar trebui implementat într-o formă parțială cât mai repede cu putință”, a spus Radu Miruță. Acesta a refuzat să dea detalii despre gravitatea situaţiei pe care o acuză, pentru că "nu ajută".

Miruță a vorbit și despre situația privind depășirea limitelor admise de greutate ale camioanelor care pleacă din port.

„Portul este principala poartă de intrare. De acolo pleacă camioane supraîncărcate, pe sub radarul ANAF, pe tronsonul de autostradă spre București. Deci primul punct e Portul Constanța, al doilea e București. Am verificat personal care e situația cu trecerea peste limita admisă pe A2. Pe segmentul Port Constanța–București am avut curiozitatea să verific măcar la greutate. Într-o lună au fost 15.000 de treceri peste limită, doar pe un sens.

„Am cerut un sistem electronic care să monitorizeze greutatea. La acest sistem, care va fi implementat de urgență, să existe acces nu doar de la cei de la port, ci și de la ISCTR și ANAF. Să fie acces și la cei de la SRI și MApN. Când se uită mai mulți ochi, scad șansele ca cei care închid ochii să o facă”, a subliniat Miruță.

O dronă navală ucraineană, care avea atașat un timer, a explodat pe 5 iunie în Portul Constanța, momentul autodetonării fiind filmat.

La momentul respectiv, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a decis emiterea unui mesaj Ro-Alert de evacuare generală pe o rază de un kilometru în zona costieră a portului. 

Ucraina a recunoscut că drona îi aparține. Potrivit autorităților din țara vecină, drona ar fi fost perturbată de sistemele electronice rusești, iar țara noastră ar fi fost avertizată de pericol.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole