Ahmad Alamolhoda, reprezentantul liderului suprem Ali Khamenei în Razavi Khorasan, a susținut că filmările și sloganurile de la protestele recente au fost generate folosind inteligența artificială.
Presa israeliană și ceea ce el a descris ca fiind „puncte de informare afiliate inamicului” filmează mulțimile, a spus el, și apoi folosesc tehnologia inteligenței artificiale pentru a suprapune scandări antiguvernamentale peste imagini, scrie Iran International.
Scopul, a adăugat el, a fost de a crea impresia că iranienii s-au îndepărtat de Revoluția Islamică și vor ca sistemul să se sfârșească.
Remarcile sale vin pe fondul protestelor răspândite în Iran, multe dintre acestea fiind documentate prin videoclipuri independente care prezintă scandări împotriva sistemului de guvernământ și a liderului suprem Ali Khamenei.
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că, dacă Iranul va împuşca şi va ucide protestatari paşnici, atunci Statele Unite ale Americii vor interveni.
„Dacă Iranul va trage asupra manifestanţilor paşnici şi îi va ucide violent, aşa cum are obiceiul, atunci Statele Unite ale Americii vor veni în ajutorul acestora”, a scris el într-o postare pe Truth Social. „Suntem înarmaţi şi gata de acţiune”, a adăugat Trump.
Afirmaţiile survin după moartea mai multor persoane, în contextul în care cele mai mari proteste din Iran din ultimii trei ani, cauzate de dificultăţile economice, au devenit violente în mai multe provincii.
Presa internațională a remarcat că protestele din aceste zile sunt cele mai ample de la mişcarea care a zguduit țara la sfârşitul anului 2022, după moartea Mahsei Amini, o tânără arestată pentru că ar fi purtat în mod necorespunzător vălul islamic și care ulterior a murit în arest.