Șoferii care călătoresc în Italia nu mai sunt obligați să se oprească la punctele de plată ca să achite taxa de drum, în funcție de traseul pe care îl parcurg. Țara a implementat sistemul „Free-Flow” pentru 200 de kilometri de autostradă. Numerele de înmatriculare ale mașinilor sunt înregistrate automat, iar șoferii au la dispoziție 15 zile să plătească taxa online sau la un punct de trecere, relatează Blick. Cei care nu achită la timp riscă amenzi uriașe.
Sistemul „Free-Flow” nu este o noutate în Italia. A fost implementat prima dată, în 2015, pe Autostrada A36 Pedemontana Lombarda.
Acum însă, autoritățile italiene au modernizat sistemul și l-au xtins la alte regiuni și artere de trafic majore, mai ales pentru cele folosite de navetiști.
Așadar, „Free-Flow” este acum operațional pe 200 de kilometri de autostradă din nordul Italiei, inclusiv pe:
- A33 - Autostrada delle Langhe;
- A59 - Tangenziale di Como;
- A60 - Tangenziale di Varese;
- șoseaua Ospitaletto–Montichiari;
Italia are în prezent peste 6.000 de kilometri de autostrăzi cu taxă.
Mai puține ambuteiaje
Principalul avantaj al sistemului „Free-Flow” este, desigur, faptul că șoferii nu mai sunt nevoiți să oprească sau să încetinească la punctele de taxare. Astfel, traficul este mai lin și ambuteiajele sunt reduse.
Sistemul este și prietenos nu mediul, deoarece dacă șoferii nu mai frânează și nu mai repornesc mașinile la punctele de taxare sunt reduse și emisiile.
În plus, reduce costurile cu angajații și întreținerea punctelor de trecere.
Amenzi usturătoare
Șoferii care folosesc „Telepass” plata se face automat prin aplicație. Cei care nu au această aplicație, au 15 zile la dispoziție, după ce au fost pe autostradă, să plătească fie online, fie la un punct de trecere. Dacă plata este întârziată, șoferii vor primi o notificare de plată și vor fi penalizați. Cei care nu plătesc, vor fi amendați cu sume între 87 de euro și 344 de euro.
Alte țări europene care folosesc sistemul „Free-Flow” sunt Spania, Portugalia și Franța.