Performanțele tinerilor sportivi nu sunt doar un motiv de mândrie, ci devin adevărate exemple și surse de inspirație pentru copii. Reușitele echipei de tenis de masă din Bistrița sau dubla victorie mondială a campionului Sebastian Lutaniuc au deschis ușile sălilor de antrenament pentru sute de alți viitori sportivi.
Secția de tenis de masă a clubului Gloria Bistrița, înființată acum trei ani, a început deja să culeagă roade. Iar rezultatele se văd nu doar în palmares, ci și în interesul tot mai mare al copiilor pentru acest sport.
Alex Dincă – antrenor de tenis de masă, CS Gloria Bistrița: „E foarte ușor acum. Chiar observ un trend ascendent acum, după câștigarea titlului național care a venit după trei ani de la înființarea secției. Primesc multe mesaje, cei interesați scriu pe e-mailul clubului, cei de la club îi redirecționează către noi. Îi primim cu brațele deschise.”
Campionii bistrițeni au ales să rămână acasă, în România, chiar dacă au avut oportunități de a pleca în străinătate.
Darius Toma, campion: „Am fost plecat doi ani și cu ajutorul domnilor antrenori și clubului am reușit să mă reîntorc acasă și, din punctul meu de vedere, a fost cea mai bună decizie.”
Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN: „Cum ați reușit să convingeți un tânăr să lase traiul de afară și viața pe care părea că o începuse și să vină aici, să facă performanță la Bistrița?”
Mihaela Șteff – antrenor de tenis de masă, CS Gloria Bistrița: „M-aș da pe mine cel mai bun exemplu. Pe vremea când jucam, la 14 ani, am fost ofertată să joc pentru Naționala Germaniei, dar, deși la momentul acela România nu era la nivelul la care este acum, că vorbim de ceva ani în urmă, nu am luat nicio secundă în calcul acest lucru, pentru că, așa cum au spus și băieții, așa simt și eu, o afecțiune extraordinară, în primul rând pentru orașul nostru.”
Un alt exemplu de determinare este Sebastian Lutaniuc, campion mondial la kickboxing.
Sebastian Lutaniuc – campion mondial la kickboxing: „Nu m-am gândit niciodată să plec din țară. Consider că și de acasă putem face performanță și nu neapărat să plec din țară. Nu m-am gândit să plec din Bistrița. Consider că din Bistrița se poate face performanță, am arătat unde am ajuns și, cu siguranță, împreună cu antrenorul meu vom ajunge pe cele mai înalte culmi ale sportului.”
Campionii prezenți la Conferința marca România Inteligentă, „Poarta Transilvaniei, Bistrița-Năsăud, cultură și sport”, organizată împreună cu Centrul Cultural Bistrița-Năsăud, au demonstrat că ambiția, disciplina și atașamentul față de comunitate pot construi performanță durabilă.