Paul Itu, absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, este singurul elev din județ care a obținut media 10 la Bac 2026. Tânărul îmbină performanța școlară cu cea sportivă, fiind jucător de baschet la CSU Sibiu, potrivit Ora de Sibiu.
Spune însă că, din această toamnă, prioritatea lui va fi facultatea.
Rezultatul obținut la Bac 2026 l-a surprins chiar și pe el.
„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.
Vestea a fost primită cu entuziasm și în familie.
„Părinții sunt foarte mândri. Se așteptau la o notă foarte mare și se bucură foarte mult”, a spus tânărul.
Cum s-a pregătit pentru Bac 2026
Paul spune că și-a organizat diferit pregătirea pentru fiecare disciplină. Dacă la matematică a început să lucreze încă din clasa a IX-a, pentru limba română și biologie s-a pregătit intensiv în ultima lună înaintea examenului.
„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a povestit absolventul.
Din toamnă va studia în Belgia
Din această toamnă, Paul Itu va urma programul de Business Management la prestigioasa universitate KU Leuven din Bruxelles, alegere pe care o consideră potrivită atât pentru dezvoltarea profesională, cât și pentru cea personală.
„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, a explicat acesta.
Baschetul rămâne o pasiune
Pe lângă rezultatele academice, Paul practică baschetul de performanță încă de la vârsta de șapte ani. În ultimul an a evoluat pentru CSU Sibiu, însă spune că studiile vor trece acum pe primul loc.
„Fac baschet de la șapte ani. Anul acesta am fost la CSU Sibiu, dar de acum înainte, pe primul loc va fi facultatea”, a afirmat tânărul.