Un român de 32 de ani a fost arestat pentru jaf armat, comis într-o benzinărie din Italia, a relatat publicaţia La Nazione. Potrivit anchetatorilor, individul a avut un complice, un italian de 36 de ani, alături de care a reuşit să fure peste 2.000 de euro în numerar.
Carabinierii din localitatea Massarosa, provincia Lucca, au arestat doi bărbați acuzați de jaf armat și tăinuire, în urma unei lungi anchete care a vizat un atac comis asupra unui distribuitor de carburanți în toamna anului trecut.
Românul, în vârstă de 32 de ani, şi italianul, de 36 de ani, sunt recidiviști, deja cunoscuți anchetatorilor, având antecedente penale, conform sursei citate. Ei au reuşit să fure peste 2.000 de euro după ce l-au ameninţat cu o armă de foc pe administratorul staţiei de carburanți.
Presa din Italia a mai scris că anchetatorii au reuşit să-i prindă pe tâlhari după ce au fost analizate imaginile de pe camerele de supraveghere din benzinărie, modul de operare şi reconstituirea deplasărilor anterioare și ulterioare jafului.
În cadrul anchetei, carabinierii au descoperit arma folosită în timpul jafului şi îmbrăcămintea purtată de suspecți în momentul comiterii faptei. Conform autorităților, aceste probe au fost considerate "precise și concordante", elemente care au stat la baza deciziei de arestare preventivă.
Atât românul, cât şi complicele său au fost acuzați și de tăinuire, întrucât au folosit o mașină și un scuter furate pentru a comite jaful. În plus, oamenii legii l-au acuzat pe cel dintâi și de un furt comis într-o casă din comuna Massarosa.
Cei doi suspecți în cazul jafului armat au fost încarcerați și urmează să fie judecați de instanțele italiene pentru faptele de care sunt acuzați. Mandatele de arestare preventivă au fost emise de judecătorul de instrucție (GIP) al Tribunalului din Lucca.