Antena 3 CNN Life Travel Voucherele de vacanță au în prezent valoarea de 800 de lei, angajații nu trebuie să achite încă 800 pentru a le folosi, precizează ANAT

Voucherele de vacanță au în prezent valoarea de 800 de lei, angajații nu trebuie să achite încă 800 pentru a le folosi, precizează ANAT

G.M.
1 minut de citit Publicat la 11:23 07 Mai 2026 Modificat la 11:23 07 Mai 2026
Voucherele de vacanță au în prezent valoarea de 800 de lei, angajații nu trebuie să achite încă 800 pentru a le folosi, precizează ANAT. Sursa foto: Hepta

Asociația Națională a Agențiilor de Turism precizează, joi, într-un comunicat de presă, că voucherele de vacanță au în prezent valoarea de 800 de lei, iar angajații care beneficiază de acestea nu sunt obligați să contribuie cu o sumă egală din propriile venituri. Totodată, agențiile de turism fac apel ca să primeacă vouchere și angajații din mediul privat.

Reprezentanții ANAT subliniază că angajații nu trebuie să achite încă 800 de lei pentru a putea folosi voucherele și nici nu mai este necesară declarația pe proprie răspundere, despre care organizația susține că reducea cu aproximativ 15% disponibilitatea angajaților de a primi și utiliza acest beneficiu.

Față de anul 2024 și de anii anteriori, valoarea voucherelor de vacanță a fost redusă la jumătate începând din 2025. Cu toate acestea, mecanismul actual nu prevede o contribuție suplimentară obligatorie din partea beneficiarilor. Voucherele pot fi folosite, potrivit legislației în vigoare, pentru servicii turistice în România.

ANAT cere menținerea, indexarea și extinderea voucherelor de vacanță, pe care le consideră unul dintre cele mai eficiente instrumente de stimulare a turismului intern și de fiscalizare a veniturilor din industria ospitalității.

Totodată, asociația susține extinderea sistemului și pentru angajații din mediul privat. O inițiativă legislativă discutată în Parlament și adoptată tacit de Senat în 2023 prevedea acordarea de vouchere de vacanță și salariaților din sectorul privat, pentru perioada 2024-2026.

Proiectul propunea acordarea unor vouchere în valoare de 1.450 de lei anual, finanțate din impozitul pe venit datorat statului, nu direct de către angajator. Beneficiul ar fi urmat să fie extins pentru toți angajații cu contract individual de muncă din mediul privat.

Reprezentanții ANAT consideră că extinderea voucherelor de vacanță în mediul privat, prin facilități fiscale și mecanisme de sprijin din partea statului, ar fi o măsură benefică atât pentru economia națională, cât și pentru turismul românesc.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole