Mihai Voropchievici a vorbit, în ediția de sâmbătă a emisiunii ”Adevăruri Ascunse” de la Antena 3, despre compatibilitatea yin-yang a cuplurilor, în funcție de anotimpul în care sunt născuți partenerii.
Guvernul din Olanda impune din nou măsuri împotriva COVID-19, după creșterea numărului de cazuri, la doar două săptămâni după ce aceste măsuri au fost ridicate.
Ludovic Orban, actualul lider PNL, aflat la Vâlcea, unde au avut loc alegerile pentru șefia organizației județene, le-a promis primarilor un PNDL 3, de minim 40 miliarde de lei.
Două găști de tineri din Vaslui s-au luat la bătaie, după o glumă făcută pe Facebook unei rude a unuia dintre a agresori. Victimele, trei tineri din Todirești, au fost internate în spital.
Delegația Română PSD din Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru Republica Moldova și le transmite cetățenilor acesteia că votul de duminică va avea rolul de a decide consolidarea direcției europene pentru țara lor.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe anul 2020. Acesta a primit sume amețitoare din donații făcute de persoane fizice.
Pedofilul acuzat de viol, după ce a batjocorit o fetiţă de 10 ani într-un parc din Cluj-Napoca, era prieten de familie cu părinţii fetei. Bărbatul a fost reținut de polițiști.
Medicul Gheorghe Neaţă, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, care cerea bani de la pacienți ca să îi opereze și se ruga la Maica Domnului să primească mai multă șpagă și să nu îl prindă procurorii, a fost arestat pentru 30 de zile.
Un bărbat beat din Vrancea a provocat un accident, a fugit de la locul faptei, apoi a vrut să fugă și de polițiști. Aceștia au reușit să îl prindă, dar când voiau să îl imobilizeze, bărbatul l-a mușcat pe unul dintre ei.
Un bărbat beat din Arad a murit după ce s-a aruncat de pe un pod în râul Mureș. Intenția sa a fost să se răcorească puțin, dar nu a mai ieșit la suprafață.
Polițistul George Rus, în vârstă de 27 de ani, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, a făcut un gest de-a dreptul emoționant, la locul accidentului produs miercuri în Mihăiești, unde un preot și-a pierdut viața. Acesta a ținut o umbrelă deasupra victimei încarcerate, pentru a o proteja de soarele arzător.
Adrian Năstase a vorbit în cadrul emisiunii ”Subiectiv” de la Antena 3 despre bătălia politică din PNL și despre motivul pentru care crede că Alexandru Nazare a fost demis din funcția de ministru al Finanțelor.
Din cauza răspândirii tulpinii Delta a coronavirusului, se vorbește despre posibilitatea introducerii de noi restricții în România. Raed Arafat a declarat că este posibil acest lucru, dar nu poate spune nimic sigur deocamdată.
Deputatul PSD Mihai Tudose a reacționat după demiterea lei Alexandru Năzare de la Ministerul Finanțelor, spunând că cea mai proastă veste este aceea că Florin Cîțu va prelua interimatul. ”Criminalul se va întoarce la locul faptei”, a scris Tudose pe Facebook.
Eurodeputatul Victor Negrescu a discutat cu vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, despre sprijinirea învățământului din România, care a fost grav afectat de pandemie.
Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, sprijin pentru România în vederea finalizării Planului Național de Redresare și Reziliență și realizării campaniei de vaccinare.
Vedetele din România sunt foarte mândre de copiii lor care au dat acum bacalaureatul. Amalia Năstase, Dan Bittman, Anca Serea spun că au trecut prin emoții de neemaginat în această perioadă.