Mirela Vaida a împlinit 39 de ani, iar înainte de ziua ei s-a bucurat de o vacanţă la munte, alături de întreaga familie. Prezentatoarea TV a mers într-o staţiune de pe Valea Prahovei alături de cei trei copii, soţ şi prieteni.
Maria Dragomiroiu a făcut o serie de afirmaţii dure la adresa colegei sale Elena Merişoreanu. Artista a numit-o răutăcioasă şi invidioasă, în timpul unei emisiuni TV.
Dorian Popa, una dintre cele mai populare persoane din social - media, câştigă lunar zeci de mii de euro din YouTube şi Instagram. Câinele artistului, celebrul Cheluţu, primeşte şi el o sumă consistentă din mediul online.
Laurette a fost victima violenţelor, în cursul săptămânii trecute, într-un hotel din Capitală. Mulatra susţine că a mers la locaţie pentru o simplă întâlnire, dar bărbatul i-ar fi propus să facă ceva ce nu şi-ar fi dorit. Totoadată, se pare că ar fi fost vorba şi despre o sumă consistentă de bani, pe care cei doi s-ar fi certat
Executivii de la Pfizer au anunţat investitorii cu privire la o posibilă creştere a preţului, având în vedere că există deja o "oportunitate semnificativă".
Secretarul de stat Raed Arafat a explicat în ce măsură şi în ce condiţii mai este necesar sau nu un test pentru COVID-19, în cazul în care persoana s-a imunizat şi deţine un certificat de vacciare.
Gina Pistol şi Smiley au devenit părinţi în data de 9 martie, când prezentatoarea a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă. Smiley a dat vestea cea mare pe reţelele sociale, iar fanii au transmis imediat felicitări şi gânduri bune cuplului.
O femeie a decis să nască acasă, în timpul lockdown-ului din Londra. Tinerei mame i-au fost alături atât partenerul, cât şi mama şi tatăl ei. Englezoaica a filmat întreg travaliul, iar cele 36 de ore au fost transmise în direct pe Instagram.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul anti-COVID produs de Johnson & Johnson, imediat ce Agenţia Europeană a Medicamentului l-a aprobat. Serul se va administra într-o singură doză şi are la bază un adenovirus.
"Vinerea Verde" este ziua în care românii sunt îndemnaţi să îşi lase maşinile acasă şi să se deplaseze la locul de muncă cu mijlocul de transport în comun sau cu alte variante care sunt prietenoase cu mediul.
Premierul Florin Cîţu a declarat că nu a decis el suspendarea vaccinării cu lotul de la AstraZeneca, măsura fiind luată de specialişti. Totodată, premierul a precizat că procesul de vaccinare nu s-a schimbat în România, iar campania va continua, dar cu monitorizarea atentă a efectelor adverse.
Este anchetă internă la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, după ce 13 poliţişti au participat la un botez în Petroşani. Localitatea se află în scenariul roşu.
ANRE a luat o serie de măsuri, prin care românii vor beneficia de gratuitate pentru branşarea la reţeaua de gaze sau electrică. Dacă vor să nu mai plătească atunci când se branşează la reţea, cetăţenii trebuie să respecte anumite condiţii.
Un număr de 106.800 de doze de vaccin Moderna ajung vineri la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Firma producătoare va aduce serul anti-COVID pe cale terestră.
Scene violente au avut loc pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, între doi bărbaţi, participanţi la trafic. După o şicanare, un şofer furios nu a mai rezistat, a coborât din maşină şi a sărit să-l bată pe celălalt participant la trafic, chiar în apropierea unei secţii de Poliţie.
Danemarca a decis suspendarea vaccinării cu AstraZeneca pentru a putea investiga apariţia unor posibile efecte adverse grave, apărute în rândul populaţiei imunizate.
Pacienţii bolnavi de cancer sunt mai puţin protejaţi după prima doză de vaccin de la Pfizer. În cele 12 săptămâni până la rapel ei sunt în continuare expuşi în faţa infecţiei cu SARS-CoV-2, după cum precizează un studiu realizat de echipa de cercetare de la King`s College London şi Francis Crick Institute.
Dacia deschide precomenzile online pentru versiunea "Comfort Plus" a primului său model electric. Dacia Spring va putea fi precomandată începând cu data de 20 martie. Preţul va fi unul atractiv, iar livrările sunt programate pentru luna septembrie.