Antena 3 CNN Deziluzia optică Deziluzia Optică. Mai mic ca prefectul

Deziluzia Optică. Mai mic ca prefectul

Deziluzia Optică. Mai mic ca prefectul
19 Iun 2014   •   18:48

Un grup de foşti şi actuali susţinători ai lui Traian Băsescu, ale căror drumuri s-au despărţit. Unii au plecat la PMP, alţii au rămas la PDL, doar drumurile lui Traian Băsescu s-au despărţit ca de obicei în trei cărări. De când l-a abandonat Băsescu pe Emil Boc la centrul de plasament  politic, fostul premier tot aşteaptă să-l adopte cineva. Poate că, după fuziunea PDL cu PNL, o să se înscrie la grădiniţa în limba germană.



Emisiunea "Deziluzia optică" vă prezintă politicienii într-una dintre puţinele ipostaze în care nu mint: în poze. Şi cum de multe ori o poză face cât o mie de cuvinte, vă invităm în fiecare zi să-i vedeţi pe oamenii politici aşa cum nu şi-ar dori să fie văzuţi: aşa cum sunt în realitate.

O emisiune neîncrâncenată, prezentată cu umor de Felix Rache.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close