Antena 3 CNN Economic Auto Circulaţia pe DN1 a fost deviată, în urma unui accident rutier soldat cu doi morţi

Circulaţia pe DN1 a fost deviată, în urma unui accident rutier soldat cu doi morţi

Circulaţia pe DN1 a fost deviată, în urma unui accident rutier soldat cu doi morţi
Sursa foto: ambulanta
02 Mar 2009   •   11:11

Circulaţia pe DN1 a fost deviată prin Baloteşti, în urma unui accident rutier grav produs în la intrarea în localitatea ilfoveană Săftica. Şoferul unui taxi, care circula cu viteză dinspre Ploieşti, a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de un parapet. În urma accidentului, două persoane şi-au pierdut viaţa.
Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ilfov, Elena Bucur, a declarat că accidentul s-a produs în jurul orei 6.00, la intersecţia localităţilor Baloteşti şi Corbeanca.
Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, care se afla la volanul unui taximetru, a lovit gardul care desparte sensurile de mers. În urma impactului, maşina a intrat pe contrasens, după care s-a răsturnat. Tânărul circula dinspre Ploieşti spre Bucureşti.
Şoferul taxiului a murit pe loc, iar o tânără, în vârstă de 24 de ani a murit la scurt timp după ce a fost dusă la spital.
În urmă cu patru zile, un grav accident rutier s-a produs pe Drumul Naţional 1, în apropierea localităţii Săftica. În accident au fost implicate trei maşini, în care se aflau 11 persoane.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: accident rutier DN1
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close