Antena 3 CNN Economic Auto După lucrări "seculare", se mai inaugurează încă o bucăţică de "autostradă". Se va circula pe un singur sens, în regim de drum naţional

După lucrări "seculare", se mai inaugurează încă o bucăţică de "autostradă". Se va circula pe un singur sens, în regim de drum naţional

După lucrări "seculare", se mai inaugurează încă o bucăţică de "autostradă". Se va circula pe un singur sens, în regim de drum naţional
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Iul 2012   •   07:14

Drumul spre mare ar trebui să fie mai uşor de vara asta deoarece turiştii vor avea la dispoziţie încă 26 de kilometri de autostradă. Tronsonul Cernavodă-Medgidia ar trebui să fie gata pe 20 iulie.  Se va circula însă doar pe un sens, în regim de drum naţional. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor să îi tragă la răspundere pe cei care se fac vinovaţi de întârzierea lucrărilor.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, să ia măsuri împotriva celor care nu au respectat termenele de finalizare a lucrărilor la Autostrada Soarelui. Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, spune că nici nu se pune problema de penalizări, din contră, statul are datorii la firma de construcţii.

Ministrul are doar cuvinte de laudă la adresa constructorilor, care nu aveau, spune el, nicio obligaţie să deschidă sectorul Medgidia Cernavodă în 20 iulie. Pentru a fi gata la termen, lucrătorii muncesc la foc continuu.

Cernavodă-Medgidia şi Medgidia - Constanţa au costat, fiecare, peste o sută de milioane de euro. Ministrul transporturilor, Ovidiu Silaghi este sigur că autostrada va fi gata, la termen, aşa cum prevede contractul, în ianuarie anul viitor.



×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close