Antena 3 CNN Economic Avertisment BNR: "Este un risc uriaș de criză" | Care sunt motivele acestei situații

Avertisment BNR: "Este un risc uriaș de criză" | Care sunt motivele acestei situații

Oficialii BNR au anunțat că în România este un risc uriaș de criză. Aceștia au prezentat și motivele pentru care s-a ajuns aici.

Avertisment BNR: "Este un risc uriaș de criză" | Care sunt motivele acestei situații
Sursa foto: Agerpres | VLAD STAVRICA
de Ioana Mircea    |    26 Feb 2023   •   13:30

BNR avertizează că inflaţia încă ridicată şi dobânzile mari vor determina decelerarea puternică a consumului românilor în anul 2023,

Programele Noua Casă şi IMM Invest sunt devină pentru expunerea extrem de ridicată a băncilor la riscul de credit, avertizează Banca Națională. BNR explică faptul că ponderea expunerilor totale ale băncilor la riscul de credit faţă de administrația centrală a ajuns după primele 9 luni din anul 2022 la aproape 36%.

Banca Centrală consideră că expunerea este "ridicată" şi "în creștere semnificativă de la declanșarea pandemiei". Oficialii Băncii Naționale a României consideră că unul dintre motive pentru care expunerea directă a crescut este că a fost influențată de statul român care a garantat o serie de programe de creditare, cum ar fi Noua Casă sau IMM Invest, motiv pentru care garanțiile oferite băncilor de către stat au crescut.

Citește și: Trei bănci din România, amendate pentru cazuri de spălare de bani

"Există anumite preocupări cu privire la concentrarea faţă de acest sector, precum şi asupra capacității instituțiilor de credit de a susține în continuare finanțarea sectorului guvernamental şi, implicit, consolidarea acestei legături, într-o perioadă caracterizată de incertitudini puternice şi de necesitatea adresării venerabilităților structurale de la nivelul bugetului public", atrage atenția BNR. Programul "Noua Casa", derulat de statul român, vine în sprijinul celor care vor să îşi cumpere o locuinţă prin contractarea de credite garantate de stat.

Pentru locuinţele noi, de până în 140.000 euro, statul garantează 60%, iar pentru locuințele mai ieftine de 70,000 euro, statul garantează 50%.

×
Subiecte în articol: BNR
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close