Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Avocată însărcinată în nouă luni, moartă în condiții suspecte după achitare

Avocată însărcinată în nouă luni, moartă în condiții suspecte după achitare

O avocată, însărcinată în nouă luni, a murit la doar patru zile după ce a fost achitată într-un proces cu DNA, în București.

de Ana Ciuvică    |    Ioana Mircea    |    08 Aug 2023   •   17:02

Avocata Corina Tănase din București ar mai fi avut câteva zile până la nașterea prin cezariană, dar din păcate s-a stins din viață după ce i s-a făcut rău.

Aceasta era însărcinată în nouă luni și a murit la doar patru zile după ce a fost achitată într-un proces cu Direcția Națională Anticorupție.

Se pare că femeii i s-ar fi făcut rău și apoi a sunat la ambulanță. Din păcate până în momentul în care a ajuns la spital, avocata a decedat. Din fericire, copilul a putut fi salvat, însă se află în continuare în stare instabilă la spital.

Citește și: Iuliana, avocata din Botoșani, salvată de la înec din râul Prut, a murit la spital

Procurorii DNA o acuzau pe Corina Tănase pentru cinci infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Mai mult de atât, acesta nu este primul deces în dosarul respectiv. Cu doar zece zile înainte de aflarea verdictului, o altă persoană implicată a decedat.

×
Subiecte în articol: avocata București
Parteneri
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!
x close