Liderul AUR, George Simion, a vorbit despre faptul că și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, trebuie să fiți anchetat pentru perioada pandemiei, întrucât în acea perioadă era reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, alături de Raed Arafat și Streinu Cercel.
”Vreau să anunț că, în numele AUR, vom cere extinderea cercetării penale pentru achizițiile în timpul pandemiei și la domnul Raed Arafat și la actualul senator PSD, Adrian Streinu-Cercel.
Stăm la baza înființării comisiei de anchetă cu privire la achizițiile din timpul pandemiei. Le-a fost frică celor care conduc această instituție să ne lase să prezidăm această comisie.
Am venit cu un raport paralel pe care l-am pus la dispoziția presei. Credem că este absolut necesar ca după doamna Mihăilă, după domnul Voiculescu, după domnul Cîțu, să se extindă această cercetare penală și să fie inculpați și cioclii pandemiei: domnul Raed Arafat, domnul Adrian Streinu-Cercel. Și nici reprezentantul României la OMS de la acea vreme nu cred că ar trebui ocolit actualul ministru al sănătății”, a declarat George Simion.
”Eu nu intru, în primul rând, în niciun fel de polemică cu domnul Simion. Îi urez multă sănătate în primul rând. În al doilea rând, cred că este o înțelegere greșită a atribuțiilor pe care le are reprezentantul unei țări într-un for care ține de Națiunile Unite.
Eu am reprezentat România în forul de conducere a Organizației Mondiale a Sănătății.
N-am avut niciun fel de relație contractuală cu organizația, ci dimpotrivă, am reprezentat interesele țării și ale regiunii. Deci, n-am niciun fel de comentariu.
Până una-alta, domnul Simion nu este organ de cercetare penală, iar dacă va fi cazul, în mod evident, mă voi pune la dispoziția organelor judiciare. Dar, până una, alta, sunt declarații politice și cred că așa trebuie interpretată declarația domnului Simion”, a declarat ministrul Sănătății Alexandru Rafila.