Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Contracandidaţii lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din Rusia. Cei trei ar fi fost aleşi chiar de liderul de la Kremlin

Contracandidaţii lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din Rusia. Cei trei ar fi fost aleşi chiar de liderul de la Kremlin

În șase săptămâni, cetățenii din Federația Rusă sunt chemați la urne pentru a-l vota pe cel ce îi va conduce timp de șase ani. Vladimir Putin are trei contracandidaţi în lupta pentru alegerile prezidenţiale, însă o analiză britanică arată că ei ar fi fost aleşi chiar liderul de la Kremlin.

Contracandidaţii lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din Rusia. Cei trei ar fi fost aleşi chiar de liderul de la Kremlin
Sursa foto: hepta / Sputnik
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Ian 2024   •   14:00

Nu există nicio surpriză: câștigătorul anticipat de toată lumea este actualul președinte, Vladimir Putin, aflat la cârma țării, ca șef de stat sau prim ministru, încă din 31 decembrie 1999.

Atunci, actualul lider de la Kremlin, aflat în funcția de prim-ministru, a devenit președinte în exercițiu, în urma demisiei lui Boris Elțîn.

Metodele prin care Putin, fost agent KGB detașat în Germania pe vremea URSS, și-a securizat poziția sunt simple și eficace: s-a înconjurat de fideli cărora le-a dat funcții și posibilitatea să se îmbogățească fabulos și, pe de altă parte, a eliminat sistematic orice amenințare la adresa puterii sale.

Războiul din Ucraina i-a furnizat președintelui rus oportunitatea de a înăspri legislația și de a-i băga în pușcărie până la sfârșitul zilelor lor pe toți opozanții proeminenți, de la Navalnîi la Kara-Murza.

Acum, pentru formalitatea scrutinului din martie, șeful statului rus a trebuit să pună în scenă un mecanism menit să întrețină aparența unor alegeri libere.

Think tank britanic: Însuși Putin și-a selectat "contracandidații" la alegerile din martie

Analiștii RUSI - Royal United Services Institute, un think tank de securitate din Marea Britanie - susțin că așa-zișii candidați care intră în cursa prezidențială alături de Putin au fost aleși chiar de liderul de la Kremlin.

Practic, respectivii au fost selectați pentru a ajuta la întărirea ideii că Vladimir Vladimirovici Putin, în vârstă de 71 de ani, este singura persoană capabilă să conducă Rusia la gloria de odinioară, traversând vremuri periculoase pe care tot liderul de la Kremlin le-a creat.

Unul dintre candidați, Leonid Sluțky, de la Partidul Liberal Democrat, are în spate un trecut controversat, marcat de corupție, fraude fiscale și acuzații de hărțuire sexuală.

Nikolai Haritonov de la Partidul Comunist, un politician slab, a mai candidat și a obținut cel mai rău rezultat din istorie pentru formațiunea sa.

Comisia Electorală Centrală a Federației Ruse a mai admis candidatura lui Vladislav Davankov, de la partidul Poporul Nou.

Este vorba despre o formațiune politică manevrată din umbră tot de Putin, după cum afirmă analiștii think tank-ului britanic. 

Sluțky, Haritonov și Davankov susţin invazia Rusiei în Ucraina.

În GALERIA FOTO următoare, Leonid Sluțky, Nikolai Haritonov și Vladislav Davankov, candidați în alegerile prezidențiale din Rusia, în martie 2024.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Vladimir Putin urmează întocmai "manualul" KGB și nu admite nicio urmă de neprevăzut în circul electoral din martie, iar în susținerea acestei afirmații vine și faptul că autoritățile electorale ruse au respins candidatura jurnalistei Ekaterina Duntsova, care cere încheierea războiului din Ucraina.

Alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc în perioada 15 - 17 martie 2024.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close