Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Ministrul Energiei, despre cum vor returna furnizorii banii oamenilor care au primit facturi greșite la energie şi gaze

Ministrul Energiei, despre cum vor returna furnizorii banii oamenilor care au primit facturi greșite la energie şi gaze

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, amenință furnizorii care au trimis facturi care încalcă legea cu retragerea licențelor: „Nu poți să îţi bați joc de oameni”, spune ministrul care a explicat şi cum vor returna furnizorii banii oamenilor care au primit facturi greșite la energie şi gaze

Ministrul Energiei, despre cum vor returna furnizorii banii oamenilor care au primit facturi greșite la energie şi gaze
Sursa foto: Antena 3
de Claudia Popovici    |    11 Ian 2022   •   18:16

Virgil Popescu, ministrul Energiei, spune că acei consumatori care au primit facturi calculate greșit nu ar trebui să plătească până când nu li se reface factura.

„Evident, dacă vine următoarea factură și aceea nerefăcută, eu cred că până la urmă se poate merge la retragerea licenței acelui furnizor care nu respectă legea, pentru că nu poți să te joci cu nervii oamenilor, nu poți să te joci cu oamenii”, amenință ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Întrebat dacă un consumator ar trebui să își asume să rămână fără energie electrică sau fără gaz în cazul facturii necalculate legal, Virgil Popescu a spus că nu va rămâne nimeni fără energie electrică, nici fără gaz, „pentru că există furnizorul de ultimă instanță”.

Cum vor returna furnizorii banii oamenilor care au primit facturi greșite la energie şi gaze

„Neaplicarea legii a fost o hoție și cei care au făcut acest lucru trebuie penalizați. Facturile trebuie stornate. Oamenii nu trebuie să plătească penalități şi facturile trebuie refăcute.

Furnizorii trebuie să facă din oficiu acest lucru. Un mare furnizor care a recunoscut că a făcut acest lucru, nu vreau să dau niciun nume, începând de ieri, a recalculat facturile și a retrimis facturile către clienți, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Virgil Popescu, ministrul Energiei, soluţii pentru facturile uriașe la energie şi gaze

Da, sunt furnizori care au trimis facturi neplafonate și necompensate și putem spune că de ieri marii furnizori au început să trimită facturile în mod normal.

Probabil că acest lucru s-a făcut în urma sesizării mele către ANPC și în urma controlului care este în desfășurare. Din datele pe care le am acum un singur mare furnizor a fost pregătit așa încât până în data de 15 decembrie a emis facturile exact așa cum trebuie și exact cum scrie în lege.

Soluţii pentru facturile uriașe la energie şi gaze

Am discutat ca pentru zona de agricultură, pentru industria alimentară, ținând cont că securitatea alimentară este o componentă foarte importantă a securității noastre naționale, să avem o schemă de compensare unul pentru întreprinderi mici și mijlocii pentru procesatorii mari, pentru producătorii de carne de pui pentru toți cei care sunt în această zonă și începând cu data de 1 februarie vrem să o avem în funcțiune.

Discut şi cu domnul ministru Chesnoiu și vom merge în Guvern cu un proiect legislativ în așa fel încât să avem o schemă de ajutor de stat pentru cei care lucrează în această industrie. Practic din prețul la energie electrică, din prețul la gaze naturale să îi ajutăm compensând factura în așa fel încât să fie competitivi pe piață și prețul alimentelor să nu crească.

Gândim în continuarea unei scheme de ajutor de stat pentru consumatori în schema de compensare pentru consumatorii casnici în așa fel încât după data de 1 aprilie să avem o posibilitate să reducem TVA de la 19% la 5% în paralel cu o scoatere din prețul energiei electrice a bonusului de cogenerare și a tarifului de certificat verde.

Evident, la fel pentru cei care au un plafon de consum de 300 de kW la energie electrică plus o marjă de 10%. De asemenea, gândim să vedem în funcție de prețul la gaze naturale să vedem ce putem face pentru gazele naturale. După estimările mele consumul la gaze naturale va scădea din aprilie.

Scheme de ajutor de stat pentru IMM

Pentru IMM gândim o schemă de ajutor după data de 1 aprilie astfel încât IMM-urile să poată beneficia în continuare până la data de 1 iulie de acest ajutor. Am urmărit ca acest ajutor de stat să se ducă țintit către ei, dar să își asume şi ei anumite responsabilități cum ar fi păstrarea locurilor de muncă. Dorim să îi ajutăm, dar dorim și din partea mediului de afaceri să păstreze locurile de muncă. Vom redacta proiectul de Ordonanța de Urgenţă şi vom merge în Guvern cu ea", a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu

„Cei care au primit facturi mari la energia electrică să aştepte recalcularea preţurilor"

„Vom modifica legea în aşa fel încât furnizorii care nu au emis facturile să fie obligați să le refacă şi să fie obligați să nu perceapă penalități pentru oamenii care nu au plătit în teren. Vina este clar exclusivă a furnizorilor. Aștept raportul ANPC.

Cum ştim că factura este mărită 

În factura care vine acasă există o rubrică de compensare, o rubrică de plafonare. Dacă acele rubrici nu sunt sau sunt facturi care nu le au incluse înseamnă că ori este greșită factura ori preţul este suficient de jos sub acele preţuri minime caz în care nu ai ce compensa. Nu sunt atât de multe cazuri în luna ianuarie. În noiembrie şi în decembrie au fost multe cazuri sub plafon" a mai spus ministrul Energiei, Virgil Popescu. 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close