Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Supraviețuitorii Holocaustului, răpiți de teroriști: "Scopul este de a termina cu această organizație teroristă și asta nu se poate decât cu bombardamente"

Supraviețuitorii Holocaustului, răpiți de teroriști: "Scopul este de a termina cu această organizație teroristă și asta nu se poate decât cu bombardamente"

Crește numărul persoanelor decedate, dar și al celor dispărute. Printre cei căutați sunt persoane în vârstă, fără medicamente, dar și foarte mulți copii. Organizația Supraviețuitorilor Holocaustului din Israel transmite un semnal de alarmă și spune că o mare parte dintre ei sunt căutați de teroriști, în timp ce alții sunt ținuți ostatici de 13 zile. 

de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Oct 2023   •   19:44

"Sunt enorm de multe familii în Israel al căror bătrâni, copii lipsesc. Alții sunt răpiți. Ieri am fost la o înmormântare a unui prieten foarte bun care a fost omorât în primele ore. Astăzi mă duc la înmormântarea băiatului unui alt prieten. 

Am cunoștințe care se găsesc printre cei răpiți. Sunt foarte mulți oameni care sunt dați dispăruți. Ieri aveam 1.300 de morți, azi avem deja 1.500. 

Peste 70.000 de oameni din Israel nu locuiesc la caselor lor acum, sunt sinistraţi. 15.000 de voluntari adună cele necesare pentru acești oameni care au rămas fără nimic. N-am mai văzut o așa solidaritate, asta ne dă mult curaj. 

Citește și: Cel mai vânat terorist de către Israel: "Măcelarul" Yahya Sinwar

Scopul este de a termina cu această organizație teroristă și asta nu se poate rezolva decât cu bombardamente. Când intră o armată într-un loc ca Gaza, care este o imensă bază militară, este periculos, vom avea și mulți morți. Este foarte greu de spus cum se vor desfășura lucrurile", a declarat Colette Avital, Organizația Supraviețuitorilor Holocaust.  

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close