Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Premieră la Oradea: cozile la doctor, înlăturate datorită digitalizării | România Inteligentă

Premieră la Oradea: cozile la doctor, înlăturate datorită digitalizării | România Inteligentă

Premieră la Oradea: pacienții Spitalului Municipal au parte de ajutoare digitale. Vorbim despre două mari ecrane tactile, pe care își pot face programare la doctor cu certitudinea că nimeni nu va "sări" peste rând. 

Premieră la Oradea: cozile la doctor, înlăturate datorită digitalizării | România Inteligentă
Sursa foto: captura Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Feb 2022   •   10:08

De pe aceleași ecrane, orădenii pot afla cum să-și descarce rezultatele analizelor de laborator sau a altor investigații medicale.  

Orice pacient care ajunge la Spitalul Municipal din Oradea se poate folosi de "tabletele" de mari dimensiuni. Ecranul denumit "totem digital" funcționează ca un punct de informații, dar și ca mijloc de comunicare cu cei aflați la conducerea unității medicale.

Pacientul poate să-și descarce rezultatele analizelor și ale investigațiilor la care a fost supus pe durata spitalizării, precum și biletul de externare. 

Așa-numitul totem digital este și modalitatea prin care oamenii pot face reclamații sau pot trimite sugestii care se transmit în timp real. 

Pentru că volumul de muncă de la recepția spitalului a scăzut semnificativ, în loc de trei registratoare pe tură, acum întâlnim doar una. 

Pe lângă datele de natură medicală, totemurile digitale oferă și informații cu privire la mijloacele de transport public din Oradea. 

Costul celor două totemuri digitale se ridică la 10.000 de lei și a fost acoperit din sponsorizări. 

Nu peste mult timp, cu ajutorul acestor dispozitive, pacienții Spitalului Municipal din Oradea își vor putea urmări evoluția stării de sănătate, pentru că vor avea acces la investigațiile la care au fost supuși aici de-a lungul anilor. 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close