Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Mihai Gâdea, surpriză uriașă pentru Loredana Groza, de ziua ei de naștere

Mihai Gâdea, surpriză uriașă pentru Loredana Groza, de ziua ei de naștere

Mihai Gâdea i-a făcut o surpriză uriașă Loredanei Groza, cu puțin timp înainte de aniversarea artistei. A fost primul care i-a urat La mulți ani în mod public și i-a mărturisit încă o dată toată aprecierea pe care o are pentru ea.

Mihai Gâdea, surpriză uriașă pentru Loredana Groza, de ziua ei de naștere
de Gabriel Dano    |    10 Iun 2022   •   00:00

"La mulți ani, în avans, Loredana! Știi că te iubesc foarte tare, te apreciez și mă bucur foarte mult că putem, în seara asta, înaintea tuturor, în primul rând să îți spunem La mulți ani și să îți transmitem gândurile noastre bune. Să fie mulți, binecuvântați, să te bucuri de ai tăi și noi să ne bucurăm mulți ani de zile pe lângă tine", i-a transmis Mihai Gâdea.

La rândul său, Loredana a fost extrem de încântată de surpriză. Ea a dezvăluit că anul acesta își va petrece aniversarea într-un mod cu totul inedit.

"Am pregătit un concert special care nu întâmplător se numește Cântece pentru prieteni. Este un concert nu tocmai obișnuit, pentru că am încercat să strâng cadourile din partea fanilor mei în alt mod. Am zis că cei care doresc să-mi facă un dar de ziua mea să cumpere un bilet, pentru că toți banii din bilete vor fi donați pentru reabilitarea unui etaj de la Spitalul de Pediatrie din Pitești.

Sunt foarte mulți copii care vor avea șansa să fie tratați așa cum se cuvine, pentru că sunt peste 30.000 de copiicare vin acolo și au nevoie de condiții bune și au nevoie să se facă bine. Iar acesta este doar un început, pentru că e un proiect mult mai amplu inițiat de Medici pentru România. Ei m-au invitat să fac parte din acest proiect și ei își doresc să continui aceste reabilitări de spitale pentru copii în toată țara. Mai sunt încă 6 orași și cu ocazia asta vreau să îi chem pe toți cei care doresc să ajute să fie alături de noi pentru că eu cred că copiii noștri au nevoie de o viață mai bună", a spus Loredana.

Pe 10 iunie, Loredana Groza împlinește 52 de ani și a ales să îi celebreze pe scenă, cu un spectacol fabulos în scop caritabil. Printre artiștii care vor urca pe scenă alături de Loredana este și Smiley.

„Dragii mei vreau să-i mulțumesc lui Smiley, care a venit cu tot dragul. Pregătim un moment foarte tare și nu întâmplător, concertul ăsta este un concert caritabil și îți mulțumesc foarte tare că ai venit. Toată lumea m-a întrebat 'De ce Spitalul din Pitești?', pentru că Smiley e din Pitești”, a spus Loredana într-un clip postat pe Instagram.

View this post on Instagram

A post shared by LOREDANA (@loredanagroza)

×
Subiecte în articol: Mihai Gâdea Loredana Groza
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close