Antena 3 CNN › Externe › Erdogan consideră inacceptabile atacurile asupra navelor din Marea Neagră, după întâlnirea cu Zelenski: „Nu servesc nimănui”

Erdogan consideră inacceptabile atacurile asupra navelor din Marea Neagră, după întâlnirea cu Zelenski: „Nu servesc nimănui”

R.M.
2 minute de citit Publicat la 21:47 01 Noi 2026 Modificat la 21:47 01 Noi 2026
zelenski erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele Turciei, Recep Erdogan, în timpul unei conferință de presă, pe 31 octombrie 2026, la Istanbul. Sursă foto: Getty Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit sâmbătă, 31 octombrie, la Istanbul, cu omologul său turc, Recep Erdogan. Cei doi au discutat despre relațiile bilaterale, securitatea din Marea Neagră și posibilitățile de reluare a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului din Ucraina. În cadrul întâlnirii, Erdogan a calificat drept „inacceptabile” atacurile asupra navelor în Marea Neagră, relatează The Kyiv Independent.

Vizita președintele ucrainean a avut loc în contextul în care atacurile, atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei, în Marea Neagră s-au intensificat în ultimele luni. În luna august a acestui an, Turcia a cerut oprirea atacurilor asupra navelor, după mai multe incidente în care au fost implicate nave sub pavilion turcesc.

Înainte de a avea loc întâlnirea, liderul de la Kiev anunțase pe rețelele sociale că discuțiile cu omologul său turc vizează consolidarea securității populației, dezvoltarea parteneriatului dintre Ucraina și Turcia și identificarea unor soluții diplomatice.

În cadrul unei conferințe de presă comune, care a avut loc la finalul întâlnirii, cei doi lideri au reafirmat că susțin menținerea siguranței navigației în Marea Neagră.

„Deschiderea unui coridor în Marea Neagră este foarte valoroasă, iar asigurarea acestui coridor în condiții de siguranță este foarte importantă. Bineînțeles, trebuie să existe reguli. Am discutat și cu președintele Erdogan.

Una dintre aceste reguli ar trebui să fie, de exemplu, ca navele sub pavilion turc sau sub alt pavilion să poată face escală în porturile ucrainene, iar Rusia să nu le lovească. La fel, atunci când navele sub pavilion turc intră în porturile rusești, nici Ucraina nu ar trebui să le atace. Doar așa, chiar și la un nivel minim, putem asigura securitatea în Marea Neagră și putem vorbi despre siguranța navigației”, a explicat el.

El a mai subliniat că reacția trebuie să fie rapidă.

„Trebuie să reacționăm cu toții foarte repede. Pentru că, de exemplu, există deja trei nave turcești aflate sub atac. Pe lângă ele, mai este și o navă grecească. Sunt nave care se află permanent în porturile ucrainene și sunt supuse fără încetare atacurilor rusești. Noi organizăm, desigur, convoaie pentru a le salva, dar Rusia ne atacă și echipele. Dacă aceste nave se scufundă, va muri și echipajul”, a avertizat Zelenski.

Erdogan: „Nu putem accepta aceste atacuri în nicio circumstanță”

La rândul său, președintele turc a afirmat că cei doi au discutat pe larg despre intensificarea eforturilor pentru obținerea păcii în Ucraina și despre situația de securitate din Marea Neagră.

Erdogan a adăugat că atacurile împotriva navelor civile „și acțiunile care escaladează și mai mult tensiunile din Marea Neagră nu servesc intereselor nimănui”, potrivit AFP.

De asemenea, el a mai adăugat că astfel de atacuri sunt inacceptabile.

„Nu putem accepta aceste atacuri în nicio circumstanță, indiferent de cine le comite sau de justificarea oferită. Facem apel la toate părțile să acționeze în mod responsabil în această chestiune”, a spus el.

În timp ce Ucraina a declarat că este pregătită să accepte un moratoriu asupra atacurilor în Marea Neagră, Rusia nu a manifestat niciun interes pentru detensionarea situaţiei.

De asemenea, de la începutul războiului la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, Turcia a menţinut un echilibru delicat, acţionând ca mediator pentru pace, în timp ce a păstrat un parteneriat economic cu Moscova şi a sprijinit eforturile de apărare ale Kievului.

Turcia a contribuit la stabilirea Iniţiativei privind cerealele la Marea Neagră în 2022, pentru exportul maritim în siguranţă al cerealelor şi îngrăşămintelor din Ucraina, şi a găzduit trei runde de negocieri de pace între reprezentanţii Ucrainei şi ai Rusiei în 2025.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close