Tinerii din Europa ies în stradă din Franța până în Spania și Marea Britanie, furioși din cauza școlilor dărăpănate, a chiriilor uriașe și a șomajului, dar se lovesc de o realitate demografică dură: sunt tot mai puțini, iar vârstnicii, tot mai numeroși, au ajuns să dicteze agenda politică. Din cauza unei creșteri economice aproape inexistente, bătălia pentru resurse s-a transformat într-un conflict între generații, pe care experții îl descriu drept o formă de „stagnare economică susținută democratic”, scrie The New York Times.
În ultimii ani am asistat la ascensiunea unei forțe politice redutabile: protestatarii din Generația Z. Aceștia au răsturnat guverne în Bangladesh, Nepal, Peru și Madagascar. Tot ei se află în spatele celor mai ample proteste din India din ultimii ani, care l-au obligat deja pe ministrul educației să demisioneze.
Acum vedem proteste ale tinerilor și în Franța, care împărtășesc furia celorlalți protestatari din Generația Z din întreaga lume, dar nu și aceeași putere politică. Asta pentru că, spre deosebire de cei de-o vârstă cu ei din afara lumii occidentale, tinerii din Europa reprezintă un segment demografic tot mai restrâns.
Un joc cu sumă nulă
Franța poate părea o națiune aflată într-un protest perpetuu. Dar dacă încerci să înțelegi cel mai recent val de manifestații, alimentat de tineri furioși din cauza școlilor dărăpănate, ar putea fi util să te întorci cu doar câțiva ani în urmă.
Nu demult, francezii ieșeau în stradă după ce președintele Emmanuel Macron a ridicat vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Revolta a fost atât de puternică încât guvernul a ajuns, în cele din urmă, să suspende măsura, iar pensiile rămân una dintre cele mai mari găuri din bugetul unei țări cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale datoriei din Europa.
Protestatarii de astăzi au urcat pe baricade pentru a cere mai multe resurse pentru tineri, în timp ce cei de atunci mărșăluiau ca să apere resursele destinate vârstnicilor. În ambele cazuri, protestatarii se vedeau angajați într-o luptă cu guvernul francez, dar la fel de bine s-ar putea spune că erau, și încă sunt, într-o luptă unii cu ceilalți.
Nemulțumirea care zguduie în prezent Europa, din Franța și Spania până în Marea Britanie și Belgia, are multe cauze: școlile, locuințele, pensiile, șomajul. Privind însă lucrurile de la distanță, totul se reduce și la un singur lucru important: o luptă între generații pentru o plăcintă economică a cărei mărime a rămas fixă din cauza creșterii economice cronic lente a continentului.
„Gerontonomia”
Pe măsură ce populația Europei îmbătrânește, conflictul ar putea fi inevitabil. Pentru că, în cele din urmă, generațiile diferite au interese economice diferite, spune Tim Vlandas, profesor la Universitatea Oxford.
Tinerii au nevoie de investiții în educație, de o piață a muncii solidă și de locuințe accesibile. Persoanele de peste 65 de ani, în schimb, își doresc de regulă pensii generoase și servicii de îngrijire socială, protejarea valorii caselor și a celorlalte bunuri pe care le dețin și o inflație scăzută, chiar și cu prețul unui șomaj mai mare. (Nimănui nu-i place inflația, dar pensionarii care trăiesc din economii și din venituri fixe sunt deosebit de sensibili la ea.)
Pe măsură ce vârstnicii ajung să reprezinte o parte tot mai mare a populației în societățile îmbătrânite, influența lor politică a crescut și ea, iar aceștia au reușit să-și impună interesele.
Rezultatul este ceea ce Vlandas numește „gerontonomie”, o formă de „stagnare economică susținută democratic”.
Boala și simptomele ei sunt larg răspândite. În Franța, șomajul în rândul tinerilor se situează în jurul a 20%. Creșterea PIB-ului a coborât la zero în al doilea trimestru al acestui an. Costurile cu pensiile reprezintă aproximativ un sfert din totalul cheltuielilor publice, în parte pentru că vârsta de pensionare este foarte scăzută, însă apetitul politic pentru a o schimba este redus.
Mulți, mai ales la stânga, au susținut că pensiile pot fi păstrate, iar cheltuielile pentru educație pot fi majorate în același timp. Rămâne însă întrebarea de unde vin banii. Amenințarea unei crize a datoriilor face dificilă contractarea de noi împrumuturi. Iar impozitele pe avere, deși sunt adesea atractive din punct de vedere politic, nu au adus prea mulți bani în trecut.
Situația este asemănătoare în Spania, care are una dintre cele mai îmbătrânite populații din Europa și unde protestele legate de criza locuințelor au contribuit recent la decizia premierului Pedro Sánchez de a convoca alegeri anticipate. Deși chipul protestelor a fost o chiriașă de 87 de ani, mulți tineri li s-au alăturat, deoarece criza locuințelor îi afectează în mod disproporționat.
Șomajul în rândul tinerilor din Spania depășește 22%. Prețurile locuințelor au crescut mult mai repede decât salariile, sporind averea generațiilor mai în vârstă, dar punându-i pe mulți tineri în fața unei alegeri: fie locuiesc cu părinții până după 30 de ani, fie își sacrifică economiile ca să plătească o chirie piperată.
În Marea Britanie, rata șomajului în rândul tinerilor este mai mică, de aproximativ 16%. Costurile locuințelor sunt însă ridicate, mai ales în Londra și în împrejurimi, unde se creează majoritatea noilor locuri de muncă. În plus, țara s-a angajat să respecte așa-numitul „triple lock”, o politică ce a garantat ani la rând că pensiile cresc mai repede decât salariile.
Într-un discurs recent, premierul Andy Burnham a promis că va reforma această politică, considerată multă vreme intangibilă. Un lider sindical a numit promisiunea „aproape o nebunie electorală”, deși Burnham s-a angajat să cheltuiască banii economisiți pe îngrijirea socială a adulților, de care ar beneficia tot în mare parte vârstnicii.
De ce vârstnicii au un avantaj
Țările bogate se pot aștepta la tot mai multe astfel de confruntări, însă vârstnicii ar putea continua să dicteze agenda politică.
Persoanele în vârstă sunt bine plasate pentru a-i atrage pe alții de partea lor, pentru că au instituțiile de partea lor, spune Kevin Arceneaux, profesor de științe politice la Sciences Po din Paris. Partidele politice și sindicatele au tot interesul să apere interesele vârstnicilor, care formează grosul membrilor și al bazei lor electorale.
Este de asemenea mai ușor să-i convingi pe tineri să susțină beneficii pentru vârstnici, de care s-ar putea bucura și ei într-o zi, decât să-i convingi pe vârstnici să plătească mai mult pentru o educație de care nu se vor folosi niciodată.
Potrivit experților, generațiile mai tinere împart și ele o parte din beneficiile cheltuielilor pentru vârstnici. Copiii adulți care locuiesc încă acasă pot vedea pensia ca pe o parte din venitul gospodăriei, și nu ca pe un transfer de bani de la tinerii care muncesc către pensionari.
În Marea Britanie, Laura Serra, cercetătoare la London School of Economics, a constatat că generațiile active se tem adesea că vor fi nevoite să-și întrețină singure părinții în vârstă dacă pensiile vor fi tăiate. De altfel, tinerii francezi au ieșit în număr mare în 2023 pentru a susține protestele împotriva reformei pensiilor propuse de Macron.
Dar, cu o creștere economică lentă în mare parte a continentului și cu împrumuturile guvernamentale tot mai scumpe, s-ar putea să fie nevoie de alegeri dificile. Iar atunci când vor fi făcute, tinerii, și poate economiile în ansamblu, vor fi cei dezavantajați.
Săptămâna trecută, în timp ce tinerii blocau școli în toată țara, parlamentarii francezi s-au reunit pentru a analiza bugetul pe anul viitor. Una dintre primele lor decizii a fost păstrarea unei facilități fiscale pentru pensionari.
