Antena 3 CNN Externe Un fost profesor de la Cambridge, acuzat de plagiat, a fost găsit mort

Un fost profesor de la Cambridge, acuzat de plagiat, a fost găsit mort

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 15:59 15 Aug 2026 Modificat la 15:59 15 Aug 2026
poza in care apare Jason Arday a purtat Flacăra Olimpică în cadrul etapei din 2012 a ștafetei torței, pe traseul dintre Sutton și Merton, la Londra. Sursa foto: Hepta
Jason Arday a purtat Flacăra Olimpică în cadrul etapei din 2012 a ștafetei torței, pe traseul dintre Sutton și Merton, la Londra. Sursa foto: Hepta

Jason Arday, academicianul care a demisionat săptămâna trecută din funcția de profesor la Universitatea Cambridge, a fost găsit mort în locuința sa din sudul Londrei, relatează The Guardian. În 2023, Jason Arday a devenit cel mai tânăr profesor de culoare din istoria prestigioasei instituţii de învăţământ. Avea 37 de ani la acea vreme.

Poliția Metropolitană a declarat că agenții au fost chemați la adresa lui Jason Arday de serviciul de ambulanță din Londra, în cursul zilei de vineri, după ora 15:00

"Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost declarat mort la fața locului. Rudele sale apropiate au fost informate și beneficiază de sprijin din partea polițiștilor.

În acest moment, moartea sa este tratată drept neașteptată, dar nu se crede că este suspectă. Cazul este investigat de polițiști din cadrul unității de comandă central-sud a Poliției Metropolitane. Un dosar va fi pregătit pentru medicul legist", a precizat un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane, conform sursei citate.

Jason Arday a demisionat săptămâna trecută din funcţia de profesor de sociologia educaţiei la Cambridge, după apariţia unor acuzaţii de plagiat şi a unor întrebări privind unele dintre realizările sale. El a negat acuzaţiile.

Familia lui Arday a transmis într-un comunicat că este "în stare de şoc după pierderea acestui tată, partener, frate, unchi şi fiu extraordinar", notează BBC.

"Campania de dezinformare a fost prea mult pentru Jason, care era un om blând şi care a vrut întotdeauna să vadă ce este mai bun în fiecare persoană", a adăugat familia.

Rectorul Universităţii Cambridge, profesoara Deborah Prentice, a transmis: "Suntem profund îndureraţi de această veste tragică". Ulterior, aceasta a mai adăugat: "Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei şi prietenilor lui Jason Arday în aceste momente extrem de dificile".

Secretarul pentru Educaţie, Lucy Powell, s-a declarat "profund şocată şi întristată" de vestea morţii sale şi le-a cerut oamenilor "să îşi amintească faptul că sunt implicate persoane reale, care au oameni dragi".

Fostul profesor Jason Arday negase orice acuzaţie de plagiat, dar recunoscuse că existau erori în lucrările sale. În urmă cu o săptămână, el afirmase că recenta controversă privind activitatea sa a dus la "un nivel neîncetat de analiză publică şi atacuri personale".

Controversa a izbucnit după ce un alt cadru universitar, Nathan Cofnas, care se autodefineşte drept "realist rasial" şi care a fost concediat de Cambridge în 2024, a susţinut că a descoperit numeroase cazuri de plagiat în lucrările profesorului.

Jason Arday a susţinut că unele dintre erorile din primele sale lucrări academice au apărut din cauza autismului său, întrucât se baza pe imitaţie pentru a înţelege informaţiile. El a susţinut că o examinare similară a lucrărilor altor universitari ar scoate la iveală erori asemănătoare.

"Vorbim despre mediul academic. Nu am omorât pe nimeni. Cred că cruzimea de care am avut parte şi modul în care am fost prezentat drept un fel de mincinos şi fantezist sunt complet inacceptabile", declara el pentru ziarul The Times la începutul acestei luni.

Un fost coleg al lui Arday a declarat că vorbise cu acesta în dimineaţa zilei în care a murit.

Publicaţiile din Marea Britanie au mai scris că Jason Arday a fost selectat să poarte torța olimpică la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close