În jurul anului 250 î.Hr., romanii au întins platforme din lemn peste butoaie plutitoare pentru a traversa Strâmtoarea Messina. Într-un marș triumfal peste podul improvizat, soldații au transportat 140 de elefanți cartaginezi din Sicilia până la Circus Maximus din Roma, potrivit istoricului Pliniu cel Bătrân, care a trăit în secolul I. De atunci, numeroși lideri politici și oameni de afaceri au încercat să construiască un alt pod în acel loc. Toți au eșuat.
Până acum. Cu sprijinul premierului Giorgia Meloni, Guvernul italian a aprobat definitiv, în august 2025, construirea unui pod peste canalul de 3,7 kilometri. Dacă va fi finalizat - proiectul se confruntă încă cu mai multe contestații în instanță - acesta ar deveni podul suspendat cu cea mai lungă deschidere unică din lume, scrie CNN.
Podul susținut de Meloni nu este însă doar un proiect de infrastructură. Premierul a declarat că investiția este esențială pentru apărarea națională a Italiei. Este o manevră ingenioasă, chiar dacă ușor comică, prin care țara încearcă să atingă țintele împovărătoare de cheltuieli militare promovate de președintele Donald Trump și impuse de NATO.
Italia construiește un pod uriaș în Sicilia, peste strâmtoarea Messina. Foto: Profimedia Images
Problema cheltuielilor în Europa
Noile ținte de apărare le cer statelor europene să investească în armată echivalentul a 5% din produsul intern brut până în 2035, față de 2% în prezent. Aceste cerințe riscă să dea peste cap bugete deja extrem de strânse și să agraveze problemele fiscale și economice majore cu care se confruntă regiunea. Europa este pusă astfel în fața unei alegeri dificile între apărare și programele sociale.
Un pod foarte lung nu va rezolva această problemă. Este însă un exemplu al obstacolelor pe care Europa le întâmpină în încercarea de a deveni independentă militar de Statele Unite. Protecția oferită de americani a permis statelor europene să cheltuiască 1.800 de miliarde de euro pentru programe sociale începând din 1991, potrivit Institutului german Ifo.
Majoritatea țărilor europene, cu excepția actuală a Germaniei, se află într-o situație fiscală extrem de dificilă. Guvernele au cheltuit masiv pentru a face față pandemiei, iar la scurt timp au urmat dobânzile ridicate, folosite pentru a combate șocul inflaționist care a venit după aceea.
Economiile europene au fost lovite mult mai puternic decât cea americană de aceste două șocuri. Statele Unite au fost protejate de o economie mai diversificată și de investițiile recente, cele mai mari din lume, în infrastructura pentru inteligență artificială.
Pentru a ține sub control datoriile în creștere, multe state europene au mărit taxele și au redus cheltuielile sociale. Măsurile au provocat tulburări politice în mai multe țări, inclusiv în Regatul Unit și Franța. În ultimii șapte ani, Franța a avut șapte prim-miniștri, iar Marea Britanie se pregătește să-l aibă pe al șaselea.
Nu este tocmai cel mai bun moment pentru a majora cheltuielile militare cu „literalmente miliarde de dolari”, așa cum a anunțat marți secretarul general al NATO, Mark Rutte. Dar exact asta le cer Trump și NATO statelor europene.
Italia construiește un pod uriaș în Sicilia, peste strâmtoarea Messina. Foto: X
Își ia tancurile și pleacă acasă
Trump forțează lucrurile. Nemulțumit în mod constant de lipsa de efort a membrilor NATO pentru atingerea țintelor de apărare, președintele american a vorbit, atât în privat, cât și în public, despre reducerea drastică a prezenței militare a SUA în Europa. Procesul a început în mai, când Pentagonul a anunțat retragerea a 5.000 de militari din Germania.
Germania, sprijinită de puternica sa economie industrială, și-a majorat cheltuielile pentru apărare și are o cale clară pentru atingerea țintei de 5%. Mai multe țări din estul Europei, printre care Polonia, Lituania și Estonia, toate aflate în apropierea Rusiei, au făcut progrese importante în aceeași direcție.
Alte state se chinuie să țină pasul. Regatul Unit a anunțat că își va crește cheltuielile militare prin reduceri în alte zone ale bugetului, însă o mare parte din sumele promise nu are încă surse clare de finanțare. Parlamentul Franței a aprobat săptămâna trecută, în mod similar, un plan de apărare de 436 de miliarde de euro, fără ca bugetul să acopere integral costurile. Italia s-a întrebat deschis dacă poate atinge ținta. Unele țări europene, precum Spania, s-au opus public și au spus că nu vor respecta noile obiective de cheltuieli militare.
Multe guverne, care se confruntă deja cu crize politice și probleme fiscale serioase, vor avea dificultăți în a reduce în mod semnificativ sistemele sociale sau în a-și schimba modelul de cheltuieli, a spus Andrew Kenningham, economist-șef pentru Europa la Capital Economics.
Datoria Franței, de exemplu, ar ajunge la 150% din PIB până în 2035 dacă țara ar respecta țintele NATO pentru apărare, față de 135% în scenariul în care cheltuielile rămân la nivelul actual, potrivit lui Kenningham.
„Se pornește de la ideea că va exista o creștere masivă a cheltuielilor pentru apărare, dar eu sunt sceptic că se va întâmpla”, a spus Kenningham. „Puțini sunt cu adevărat hotărâți să preia povara de la Statele Unite”.
Beneficii economice incerte
Susținătorii majorării cheltuielilor europene pentru apărare spun că măsura este necesară și că ar putea declanșa un boom economic în regiune.
„Dacă bugetul mai mare pentru apărare este cheltuit cu înțelepciune, ar putea sprijini productivitatea și creșterea economică pe termen lung”, a spus Ethan Ilzetzki, profesor la London School of Economics. „Dar nu este o soluție universală pentru toate problemele Europei”.
Europa se confruntă cu o dificultate pe care Statele Unite nu o au. În loc să-și unească resursele într-un singur guvern federal, țările europene au fiecare propriii lideri politici, propriile bugete și propriile probleme economice. Asta înseamnă că toate vor trebui să cumpere, separat, același tip de echipamente, agravând o altă problemă: Europa depinde în mare măsură de importurile din afara continentului pentru apărare.
Acesta este și unul dintre motivele pentru care beneficiile economice ale cheltuielilor militare mai mari ar putea fi limitate.
Cercetarea și dezvoltarea reprezintă, în medie, doar 4% din bugetele de apărare ale statelor europene, față de 10% în Statele Unite, unde investițiile militare produc efecte economice mult mai mari.
Europa se confruntă și cu o problemă de capacitate industrială. Șomajul este scăzut, iar pentru a face față cererii militare în creștere ar fi nevoie de 200.000 de noi muncitori calificați, estimează Institutul Milken.
Prin urmare, singura cale înainte va fi una dureroasă, a spus Ilzetzki. Statele europene vor trebui să adopte reforme fiscale mai ample și să-și regândească taxele și cheltuielile, inclusiv cele pentru apărare.
„Formularea întrebării sub forma «cum vom finanța creșterea cheltuielilor pentru apărare?» nu este înțeleaptă și duce la o goană după măsuri fiscale fragmentate și, de obicei, ineficiente, menite să acopere deficitul”, a spus Ilzetzki.
Așa ajungi să ai un pod uriaș clasificat drept proiect militar.
