FMI, avertisment de ultimă oră pentru Grecia

de A.B.    |    02 Iul 2015   •   11:00
FMI, avertisment de ultimă oră pentru Grecia Foto: AGERPRES

Şefa Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, vrea un "comportament matur" din partea autorităţilor din Grecia şi avertizează că situaţia ar putea fi nefavorabilă dacă Grecia nu îndeplineşte condiţiile propuse de creditorii internaţionali.

''Dat fiind nivelul de incertitudine şi de confuzie, cred că încă este necesar puţin mai mult comportament matur'', a spus şefa FMI într-un interviu pentru canalul de televiziune CNN International. ''În mod clar, nu este o veste bună pentru FMI, dar Fondul este solid'', a spus Lagarde. Directoarea FMI speră că diferendul financiar cu Atena va fi aplanat. În opinia sa, problema greacă trebuie să fie soluţionată într-o manieră echitabilă, pentru a nu le da celorlalte state membre ale FMI impresia că Grecia beneficiază de un ''tratament preferenţial''.

Între timp HAOSUL pune stăpânire pe grecia. Oamenii au leşinat la cozi pentru a-şi putea scoate banii din bănci

Grecia a devenit marţi prima ţară dezvoltată care intră în incapacitate de plată faţă de FMI şi astfel este privată de resursele Fondului.Autorităţile de la Atena au depus, in extremis, o cerere de amânare a plăţilor asupra căreia instituţia internaţională se va pronunţa în următoarele săptămâni, potrivit unei surse apropiate acestui dosar.


Parteneri
x close