Antena 3 CNN Externe Julian Assange rămâne în arest. Fondatorul WikiLeaks aşteaptă apelul Suediei contra eliberării condiţionate

Julian Assange rămâne în arest. Fondatorul WikiLeaks aşteaptă apelul Suediei contra eliberării condiţionate

Julian Assange rămâne în arest. Fondatorul WikiLeaks aşteaptă apelul Suediei contra eliberării condiţionate
15 Dec 2010   •   09:12

Cu toate că un tribunal britanic a decis, marţi, că Julian Assange poate fi eliberat pe cauţiune, fondatorul WikiLeaks rămâne în închisoare. Suedia a anunţat în aceeaşi zi că va face apel împotriva eliberării condiţionate a lui Assange, obligându-l pe acesta să rămână în închisoare, transmite AFP.

Apelul va fi examinat de justiţia britanică în termen de 48 de ore. Unul dintre avocaţii lui Assange, Mark Stephens, a precizat înaintea anunţării acestei decizii că de îndată ce suma de 238.000 euro, ceruţi în numerar, vor fi la tribunal, Julian Assange va fi eliberat din închisoarea de la Wandsworth, la Londra. Jennifer Robinson, un alt avocat al lui Assange, a apreciat că "banii urmează să fie disponibili miercuri".

Fondatorul WikiLeaks Julian Assange a fost arestat la 7 decembrie, la Londra, el fiind acuzat de două suedeze de viol şi agresiune sexuală. Assange a negat acuzaţiile şi a declarat că relaţiile pe care le-a avut cu cele două femei au fost consensuale.

Incidentul a avut loc în luna august, când Assange a participat la un seminar patronat de Partidul Social Democrat suedez. El a locuit pe perioada evenimentului în apartamentul uneia dintre organizatoare, care ulterior l-a acuzat de “sex pe nepregatite”.

Potrivit unui raport al poliţiei publicat de tabloidul britanic Daily Mail, suedeza şi Assange au făcut sex şi au folosit un prezervativ, dar acesta s-a rupt. De la acest incident ar proveni acuzaţia de “sex pe nepregătite”.

Julian Assange s-a născut la 3 iulie 1971, în Australia. A devenit cunoscut în întreaga lume pentru site-ul Wikileaks, al cărui fondator este. El şi-a făcut însă intrarea în lumea virtuală la 16 ani, în 1987, ca hacker. După ce a accesat ilegal mai multe site-uri, Assange a fost prins de poliţiştii australieni în 1991 şi amendat. După acest moment, Assange trece în tabăra "băieţilor buni" din lumea IT. Din 1994, a lucrat ca programator. În paralel şi-a terminat studiile. În 2006, Assange a pus bazele proiectului Wikileaks.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close