Antena 3 CNN Externe Mapamond Doi miri din Italia au vrut să se pozeze într-un lan de floarea-soarelui, dar au fost luați la bătaie de fermier și au ajuns la spital

Doi miri din Italia au vrut să se pozeze într-un lan de floarea-soarelui, dar au fost luați la bătaie de fermier și au ajuns la spital

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 14:35 09 Sep 2025 Modificat la 14:48 09 Sep 2025
Mire si mireasa se saruta intr-un lan de floarea-soarelui
Mirii care voiau să facă poze într-un lan de floarea-soarelui au fost agresaţi de proprietar. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrattiv)

Doi tineri, amândoi în vârstă de 35 de ani, din localitatea Anagni, în provincia Frosinone, Italia, după slujba religioasă, înainte de petrecerea cu invitaţii, şi-au dorit să imortalizeze fericitul eveniment într-un lan de floarea-soarelui.

Astfel s-au oprit pe un câmp şi au început să facă poze în lanul de floarea-soarelui, însă au fost întrerupţi de proprietar care s-a arătat foarte supărat de prezenţa tinerilor. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a început să țipe, apoi s-a apropiat și i-a atacat pe tinerii căsătoriți, relatează La Repubblica.

Au urmat insulte şi îmbrânceli, iar tinerii căsătoriți, care până cu câteva secunde mai devreme fuseseră fericiți și mulțumiți să se lase imortalizaţi de fotograf, erau acum în stare de șoc. 

Mirii răniţi au ajuns la camera de gardă a spitalului şi au primit îngrijiri medicale. Apoi, cu raportul medical s-au prezentat la secţia de poliţie cea mai apropiată pentru a depune o plângere împotriva agresorului. Nici proprietarul câmpului de floarea-soarelui nu s-a lăsat mai prejos şi i-a reclamat pe cuplu și pe fotograf pentru încălcarea proprietății.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close