Pentru alpiniștii care aleg să urce pe Everest pe ruta nord-estică, există un reper pe care nimeni nu și l-ar dori. La aproximativ 8.500 de metri altitudine, într-o mică adâncitură din stâncă, se află trupul înghețat al unui alpinist mort în urmă cu aproape trei decenii. De-a lungul anilor, acesta a devenit cunoscut în întreaga lume sub numele de „Green Boots”, după bocancii săi verzi, ușor de recunoscut, potrivit Il Post.
Deși mii de oameni au trecut pe lângă el, nimeni nu poate spune cu certitudine cui îi aparține corpul.
Un reper neobișnuit pe cel mai înalt munte din lume
În mod normal, alpiniștii folosesc stânci, creste sau formațiuni de gheață pentru a se orienta. Pe Everest însă, realitatea este diferită. În „zona morții”, acolo unde oxigenul este insuficient pentru a susține viața pe termen lung, corpurile celor care și-au pierdut viața rămân adesea pe munte, transformându-se în puncte de reper pentru expedițiile următoare.
Se estimează că pe principalele rute de ascensiune se află aproximativ 200 de cadavre. Temperaturile care pot coborî până la -50 de grade Celsius le conservă aproape perfect, iar recuperarea lor este extrem de dificilă și periculoasă.
Pielea expusă se înnegrește din cauza frigului extrem, iar după ani întregi singurele elemente care mai pot ajuta la identificare sunt hainele sau echipamentul purtat de victime.
Povestea care a început în 1996
Cea mai răspândită teorie spune că „Green Boots” ar fi unul dintre membrii unei expediții organizate de Poliția de Frontieră Indo-Tibetană (ITBP) în primăvara anului 1996.
Era primul atac al echipei indiene asupra Everestului pe ruta nord-estică. Pe 10 mai 1996, șase alpiniști se aflau foarte aproape de vârf atunci când vremea s-a schimbat brusc. O furtună puternică de zăpadă i-a determinat pe trei dintre ei să renunțe și să se întoarcă.
Alți trei membri ai expediției, Tsewang Smanla, Dorje Morup și Tsewang Paljor, au decis însă să continue ascensiunea, în ciuda condițiilor extrem de periculoase.
Puțin înainte de ora 16:00, cei trei au transmis prin radio că au ajuns pe acoperișul lumii. Ulterior însă, mai mulți specialiști au pus sub semnul întrebării această informație. Există ipoteza că viscolul și vizibilitatea foarte redusă i-ar fi făcut să creadă, în mod eronat, că atinseseră vârful.
După acel ultim mesaj radio, contactul cu ei s-a întrerupt complet.
O tragedie care a marcat istoria Everestului
În ziua următoare, o expediție japoneză a observat câțiva alpiniști aflați în dificultate, fără să știe că erau dați dispăruți. Unele mărturii susțin că aceștia încă erau în viață, însă la peste 8.500 de metri altitudine orice operațiune de salvare devine aproape imposibilă.
Alpiniștii care se află atât de sus transportă doar echipamentul necesar propriei supraviețuiri, iar lipsa oxigenului transformă orice efort suplimentar într-un risc major.
O nouă furtună a împiedicat reluarea căutărilor, iar câteva zile mai târziu au fost descoperite mai multe trupuri pe traseul către vârf.
În total, opt persoane și-au pierdut viața în acele zile, unul dintre cele mai grave dezastre din istoria ascensiunilor pe Everest.
Cum a apărut numele „Green Boots”
La scurt timp după tragedie, un documentar filmat pe Everest a surprins pentru prima dată imaginea corpului înghețat aflat într-o grotă de stâncă.
Alpinistul purta o pereche de bocanci verzi marca Koflach, iar de aici a apărut numele sub care avea să fie cunoscut în întreaga lume: „Green Boots”.
Mulți au presupus că trupul aparține lui Tsewang Paljor, despre care se știa că folosea acel model de bocanci. Totuși, nici după aproape 30 de ani nu există dovezi care să confirme definitiv această ipoteză.
În timp, locul unde se află corpul a devenit un adevărat punct de orientare pentru alpiniști. Mulți anunțau prin radio că au trecut de „Green Boots”, iar alții se opreau pentru scurt timp în adăpostul de stâncă în care acesta și-a găsit ultimele clipe de viață.
Ştiri video recomandate
