
O femeie din sudul Chinei a fost concediată după ce a plecat de la serviciu cu un minut mai devreme, de șase ori într-o lună. Angajatorul a considerat că acest lucru e suficient pentru a o da afară, iar cazul a stârnit controverse în mediul online.
Femeia lucra de trei ani în companie. La începutul acestui an, angajata a decis să dea firma în judecată, după ce managerul său a concediat-o pe motiv că a plecat de la serviciu cu un minut mai devreme, de șase ori într-o lună, potrivit South China Morning Post.
Ce a decis instanța
La finalul anului trecut, un manager de la resurse umane a sunat-o și i-a spus că, potrivit imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere, a plecat de la birou cu un minut mai devreme, de șase ori într-o lună.
Angajata a depus o plângere la autoritatea locală pentru drepturile muncitorilor și a dat în judecată compania.
Femeia nu primise niciun avertisment și nici nu i s-a cerut să-și schimbe comportamentul. Judecătorii au decis că a fost concediată pe nedrept și că firma nu avea dreptul să o dea afară dintr-o dată.
Compania trebuie acum să o despăgubească, însă suma nu a fost făcută publică.
Judecătorii au spus că diferența de un minut nu justifică o concediere, mai ales că femeia nu a fost avertizată anterior și avea un istoric bun la locul de muncă.
Cazul a stârnit reacții controversate pe rețelele sociale.
„De ce compania nu oferă subvenții angajaților care vin mai devreme la muncă?”, „Această companie nemiloasă ar trebui pedepsită” – au fost doar câteva dintre comentariile internauților, potrivit sursei citate.