Antena 3 CNN Externe Pandora Papers, o „scurgere” uriaşă de informaţii financiare secrete despre liderii lumii şi legăturile acestora cu societăţile offshore

Pandora Papers, o „scurgere” uriaşă de informaţii financiare secrete despre liderii lumii şi legăturile acestora cu societăţile offshore

Averile secrete și relațiile dintre liderii mondiali – politicieni și miliardari – au fost expuse într-una dintre cele mai mari scurgeri de date din paradisurile fiscale.

Pandora Papers, o „scurgere” uriaşă de informaţii financiare secrete despre liderii lumii şi legăturile acestora cu societăţile offshore
Sursa foto: Twitter-Afro_254
de Alexandra Ionescu    |    04 Oct 2021   •   09:18

Pandora Papers conține aproape trei terabiți de fișiere și emailuri și scoate la iveală noi companii și personaje cheie din întreaga lume care și-au ascuns banii și proprietățile în jurisdicții offshore. Documentele arată universul celor ce și-au camuflat afacerile în paradisuri fiscale. 

Ancheta, la care au colaborat circa 600 de jurnalişti, din 117 ţări, se bazează pe circa 11,9 milioane de documente, ce provin de la 14 societăţi de servicii financiare, şi a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore.

Datele au fost obținute de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) din Washington DC, care a lucrat cu peste 140 de organizații media la cea mai mare anchetă mondială.

BBC Panorama și The Guardian au condus ancheta în Marea Britanie.

Documentele analizate arată dimensiunea legăturii între operaţiile secrete offshore şi politica financiară globală

Miniştrii de Finanţe din Pakistan, Olanda şi Brazilia au cu toţii legături cu companii offshore, la fel ca şi foşti miniştri de Finanţe din Malta şi Franţa, inclusiv fostul preşedinte al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn.

Adică fix cei care se pronunţă împotriva sistemului offshore, dar în fapt beneficiază de acesta.

Conturile offshore sunt adesea folosite pentru a administra şi vira în mod secret sume mari de bani pentru a ascunde averea reală a unei persoane.

BBC a publicat doar o sinteză a rezultatelor anchetei.

Președintele azer, Ilham Aliev și familia sa, acuzați în mod repetat că și-au jefuit propria țară, reprezintă unul dintre exemple. Investigația arată că familia Aliev și asociații lor au fost implicați, în secret, în achiziții de proprietăți în Marea Britanie în valoare de peste 400 de milioane de lire sterline.

Mai mult, familia Aliev a obținut un profit de 31 de milioane de lire după ce a vândut Domeniului Coroanei britanice una dintre proprietățile sale din Londra.

Fostul premier britanic Tony Blair și soția acestuia au economisit 312.000 lire sterline în taxe de timbru atunci când au achiziționat o clădire de birouri la Londra. Clădirea londoneză era deținută parțial de familia unui ministru din Bahrain. Totul a fost posibil prin achiziționarea unei companii offshore din Insulele Virgine Britanice. La mijloc e o lacună legislativă.

Documentele relevă legături între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi active secrete din Monaco, deşi numele liderului de la Kremlin nu apare nicăieri în documente

Cu toate acestea, o femeie cu care Putin ar fi avut o relaţie, şi cu care are împreună o fiică, a cumpărat un apartament în Monaco cu 3,6 milioane de dolari. 

Premierul ceh Andrei Babiș, care va participa la sfârșitul săptămânii viitoare la alegeri, și-a cumpărat două vile de lux în sudul Franței, în valoare de 12 milioane de lire sterline, fără a declara fiscal o companie de investiții offshore prin care și-a achiziționat imobilele.

Preşedintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, şi şase membri ai familiei sale deţin în secret companii offshore. Una dintre firme are active de circa 30 de milioane de dolari. Membri ai anturajului premierului Pakistanului, Imran Khan, au companii în valoare de milioane de dolari.

Doi politicieni din România, dintr-un total de 336 din întreaga lume, sunt la rândul lor vizați în ancheta Pandora Papers, de evaziune fiscală.

Numele acestora nu a fost deyvăluit încă. De asemenea, există 21.175 de documente care conțin cuvântul România

Firma de avocatură înfiinţată de preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, pare să fi ascuns numele proprietarului real, un fost politician rus acuzat de fraudă.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a transferat activele deţinute într-o companie secretă cu puţin timp înainte de a fi ales în funcţie, în 2019.

Preşedintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, fost bancher, a înlocuit o fundaţie din Panama care efectua lunar plăţi către rudele sale cu un trust din statul american Dakota de Sud.

Printre persoanele expuse se află de asemenea cântăreaţa columbiană Shakira, manechinul german Claudia Schiffer sau legenda indiană a cricketului Sachin Tendulkar.

Documentele reprezintă cea mai nouă verigă într-un lanţ de dezvăluiri din ultimii şapte ani, după documentele FinCen, Paradise Papers, Panama Papers şi LuxLeaks.

×
Parteneri
Surse: PSD l-ar susţine pe Piedone la Primăria Capitalei
x close