Premierul elen afirmă că acordul cu creditorii Greciei este aproape, dar diferenţele de opinie se menţin

de A.M.P    |    04 Iun 2015   •   11:31
Premierul elen afirmă că acordul cu creditorii Greciei este aproape, dar diferenţele de opinie se menţin Foto: Agerpres

Premierul elen Alexis Tsipras a declarat miercuri noaptea, după o întâlnire cu oficiali europeni la Bruxelles, că acordul cu creditorii este aproape, iar autorităţile de la Atena vor face vineri plata de 300 de milioane de euro datorată FMI, informează Reuters.
   
Comisia Europeană a anunţat că au fost făcute progrese în înţelegerea poziţiilor părţilor implicate în discuţii, dar guvernul grec respinge încă reducerea unor beneficii şi majorările de taxe solicitate de oficialii UE şi ai FMI în schimbul deblocării ajutorului financiar.
   
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a găzduit o cină târzie la care au participat Tsipras şi preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, va convoca o nouă întîlnire în următoarele zile.

Pe fondurilor îngrijorării, inclusiv a Statelor Unite, legată de efectul imprevizibil al prelungirii negocierilor, în timp ce lichidităţile Greciei se apropie de zaero, creditorii instituţionali au semnalat că ar fi dispuşi la un compromis, în special în privinţa scăderii excedentului bugetului primar al statului elen.
   
Grecia trebuie să plătească vineri o rată de 300 de milioane de euro către FMI, dar un reprezentant al Syriza, principalul partid de guvernământ din Grecia, a declarat că banii nu vor fi viraţi dacă nu se va ajunge rapid la un acord cu creditorii internaţionali.
   
"Dacă nu există perspectiva unui acord până vineri sau cel târziu până luni, nu vom plăti", a spus Nikos Filis, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de centru-stânga Syriza, citat de Wall Street Journal.
   
Tsipras a dat însă asigurări că Atena va continua să îşi respecte angajamentele.

"Nu vă îngrijoraţi. Am plătit deja 7,5 miliarde de euro, vom continua să o facem", a spus premierul.
   
Referitor la negocieri, Tsipras a spus că părţile sunt foarte aproape de un acord legat de excedentul bugetar. Premierul a exclus însă eliminarea unui beneficiu acordat pensionarilor cu venituri mici sau o modificare a TVA care ar duce la majorarea taxei pe electricitate cu 10 puncte procentuale.
   
Tsipras a convenit miercuri, telefonic, cu cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande necesitatea unei soluţii imediate referitoare la o ţintă mai scăzută pentru surplusul bugetar.
   
Grecia rebuie să achite FMI în luna iunie datorii scadente de 1,6 miliarde de euro.
   
Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65 % către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7 % către Banca Centrală Europeană (BCE).

x close