Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina. Peste 200 de civili au fost ucişi în prima săptămână a invaziei ruse. ONU: Sunt peste 500 de răniţi

Război în Ucraina. Peste 200 de civili au fost ucişi în prima săptămână a invaziei ruse. ONU: Sunt peste 500 de răniţi

249 de civili au fost ucişi şi 553 răniţi în Ucraina în prima săptămână a invaziei ruse, transmite ONU.

Război în Ucraina. Peste 200 de civili au fost ucişi în prima săptămână a invaziei ruse. ONU: Sunt peste 500 de răniţi
Sursa foto: Hepta/ Abaca Press / Diego Herrera
de Silvia Preda    |    03 Mar 2022   •   20:33

Biroul ONU pentru drepturile omului a transmis joi că a confirmat că 249 de civili au fost ucişi şi 553 răniţi în Ucraina în prima săptămână a invaziei ruse, relatează Reuters.

Bilanţul, realizat până la mijlocul nopţii de miercuri spre joi, a crescut de la 227 de morţi şi 525 de răniţi în raportul din urmă cu o zi.

"Majoritatea pierderilor în rândul civililor înregistrate între 24 februarie, ora 04:00, şi 2 martie, miezul nopţii, au fost cauzate de folosirea de arme explozive cu o rază mare de impact, inclusiv bombardamente cu artilerie grea şi cu sisteme de rachete, dar şi de atacuri aeriene şi cu rachete", se arată într-un comunicat.

Război în Ucraina | Noile negocieri aduc soluţii pentru coridoarele umanitare

Ziua a opta a războiului din Ucraina a început cu puternice bombardamente asupra capitalei Kiev. Alarme aeriene au fost în majoritatea regiunilor ţării. 

Ziua a opta a războiului este şi ziua în care au fost noi negocieri între delegaţiile trimise de Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. 

Părţile au convenit cu privire la o serie de probleme umanitare, inclusiv posibilitatea unei încetări temporare a focului pentru a organiza coridoare umanitare. Rusia şi Ucraina vor continua negocierile în runda a treia, în viitorul apropiat.

 

 

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: civili Ucraina razboi Rusia
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close