Antena 3 CNN Externe Rubio spune că „există o şansă” ca SUA să încheie în curând un acord cu Iranul. Teheranul nu e atât de optimist

Rubio spune că „există o şansă” ca SUA să încheie în curând un acord cu Iranul. Teheranul nu e atât de optimist

I.C.
2 minute de citit Publicat la 18:32 23 Mai 2026 Modificat la 19:29 23 Mai 2026
marco rubio hepta
Secretariul de stat Marco Rubio. Sursa foto: Hepta

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuţiile cu Iranul şi a estimat că o înţelegere ar putea fi anunţată chiar până la sfârşitul zilei sau în zilele următoare. De cealaltă parte, Teheranul a confirmat o apropiere a poziţiilor, dar s-a abţinut să afirme că un acord ar fi iminent şi a susţinut că problema dosarului nuclear iranian, o chestiune esenţială pentru SUA, ar urma să fie negociată abia într-o etapă ulterioară, transmit agenţiile AFP, Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

"S-au făcut unele progrese, chiar în timp ce vă vorbesc, unele lucruri au fost realizate. Există o şansă ca, probabil astăzi mai târziu, mâine, sau în câteva zile, să putem spune ceva", a afirmat şeful diplomaţiei americane în faţa presei la New Delhi.

Ce spune Teheranul

În acelaşi timp, Iranul a transmis prin Ministerul său de Externe că Teheranul şi Washingtonul s-au apropiat de un posibil acord de pace mediat de Pakistan, deşi a evitat să se pronunţe asupra încheierii în curând a unui astfel de acord şi a menţionat că discuţiile se concentrează acum pe finalizarea unui memorandum de înţelegere între cele două părţi.

"Tendinţa din ultima săptămână a fost spre o mai mare apropiere a poziţiilor", a declarat la televiziunea de stat iraniană purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Bagaei.

Totuşi, el a evitat să avanseze posibilitatea încheierii în curând a unui acord final şi a subliniat că trebuie aşteptat "să vedem ce se va întâmpla în următoarele trei sau patru zile".

Oficialul iranian a mai menţionat că acum părţile încearcă să convină un memorandum de înţelegere (un protocol) bazat pe propunerea Iranului în 14 puncte, care a fost discutată şi revizuită de mai multe ori în procesul de mediere şi se axează pe încetarea războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban.

El a avertizat însă că există încă diferenţe de opinie asupra unor puncte, pe care nu le-a precizat şi despre care a spus că sunt în prezent în curs de evaluare. Potrivit diplomatului iranian, după finalizarea acestui memorandum de înţelegere, părţile vor începe negocierile asupra altor aspecte, cum ar fi programul nuclear iranian, ridicarea sancţiunilor americane şi deblocarea fondurilor iraniene în străinătate.

Aceste declaraţii vin după ce comandantul-şef al armatei pakistaneze, mareşalul Asim Munir, şi-a încheiat o vizita la Teheran, unde a avut întâlniri cu preşedintele Masoud Pezeshkian, cu preşedintele parlamentului, Mohammad Bagher Qalibaf, şi cu ministrul de externe Abbas Araghchi.

Bagher Qalibaf, care este negociatorul-şef al Iranului în discuţiile de pace cu SUA, i-a transmis lui Asim Munir în timpul întâlnirii că Teheranul nu va renunţa la drepturile sale, aceasta fiind o posibilă aluzie la programul nuclear, pe care Washingtonul încearcă să-l limiteze şi îi cere în acest scop Teheranului predarea stocului de circa 440 de kilograme de uraniu înalt îmbogăţit.

Potrivit presei iraniene, mareşalul Asim Munir a părăsit capitala iraniană după ce a transmis mesajul Washingtonului către Teheran şi a primit răspunsul Iranului.

Aceste poziţii oficiale vin de asemenea după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că nu va putea participa în acest weekend la nunta fiului său, Don Jr., decizie care a alimentat speculaţiile despre o posibilă reluare iminentă a operaţiunilor militare împotriva Iranului.

Medierea discuţiilor între Iran şi SUA, realizată de Pakistan, se concentrează pe redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi pe găsirea unei soluţii privind uraniul înalt îmbogăţit al Iranului, fie prin scoaterea acestuia din ţară, fie prin diluare, acestea fiind condiţii cheie puse de SUA şi Israel pentru un acord.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close