Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan anunță acord semnat pe noua lege a salarizării. Se aplică din 1 ianuarie. Surse: Salarii mai mari pentru 53% din bugetari

Nicușor Dan anunță acord semnat pe noua lege a salarizării. Se aplică din 1 ianuarie. Surse: Salarii mai mari pentru 53% din bugetari

Robert Kiss
5 minute de citit Publicat la 11:17 22 Mai 2026 Modificat la 11:42 22 Mai 2026
ajutor romani bani profimedia images
Liderii fostei Coaliții au semnat acordul pentru legea salarizării. Sursa foto: Profimedia Images

Administrația Prezidențială anunță, vineri, un acord semnat de liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru noua lege a salarizării. Potrivit comunicatului transmis de Palatul Cotroceni, noua lege a salarizării trebuie adoptată până la finalul sesiunii parlamentare pentru a respecta termenul de 1 iulie 2026 din PNRR. Legea se va aplica de la 1 ianuarie 2027 „fără aplicare eșalonată, și nu va mai fi modificată ulterior prin intervenții speciale”. Potrivit unor surse politice, textul acordului a fost finalizat joi și trimis liderilor celor patru partide care l-au semnat vineri.

În comunicatul de presă, Administrația Prezidențială arată că cei patru lideri de partide, Sorin Grindeanu - președintele PSD, Ilie Bolojan - președintele PNL, Dominic Fritz - președintele USR, și Kelemen Hunor - președintele UDMR, s-au angajat ca în noua lege a salarizării cheltuielile totale cu salariile din sectorul public „nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei.”

Recent, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, declara la Antena 3 CNN că anvelopa suplimentară aprobată pentru legea salarizării este de 7,2 miliarde de lei. Astfel, rămâne o marjă de aproape un miliard de lei care poate fi suplimentată prin modificările care vor fi făcute la proiect în Parlament. Legea trebuie adoptată de Parlament, fiind un jalon în PNRR de care depinde alocare a 700 de milioane de euro pentru România. Guvernul, după ce a fost demis, nu mai poate emite ordonanțe de urgență sau proiecte de lege.

„În urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea Administrației Prezidențiale, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară din România au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârșitul prezentei sesiuni parlamentare. Noua lege a salarizării constituie o etapă esențială din Planul Național de Redresare și Reziliență, având ca termen de îndeplinire data de 1 iulie 2026”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situația de a-și încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu și lung. Noua lege a salarizării va intra în vigoare în totalitate la data de 1 ianuarie 2027, fără aplicare eșalonată, și nu va mai fi modificată ulterior prin intervenții speciale”, transmite Palatul Cotroceni.

Acordul care stă la baza angajamentului politic de a adopta noua legislație a fost semnat de către Sorin Grindeanu - președintele PSD, Ilie Bolojan - președintele PNL, Dominic Fritz - președintele USR, și Kelemen Hunor - președintele UDMR. În baza prezentului acord, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege și va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege.

Noua lege a salarizării va crește veniturile pentru jumătate dintre bugetari

Potrivit simulărilor făcute de ministerul Finanțelor, o creștere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor de 8 miliarde de lei pe an ar însemnă o majorare pentru 53% din salariile actuale, dacă anvelopa ar fi fost de 12 miliarde de lei în plus, ar fi însemnat majorări pentru 73% din salariile în plată.

Noua lege a salarizarii elimină sporul pentru condiții vătămătoare, în prezent 300 lei brut, elimină sporul de cifru și indemnizația de hrană. Păstrează, însă sporul de 40% pentru proiecte europene și stabilește că acest spor poate să fie primit în continuare de primari, viceprimari, președinți de CJ și vicepreședinți. Sindicatele din educație și sănătate sunt nemulțumite de noile grile de salarizare. În cazul profesorilor, acest prim draft din legea salarizării propune ca salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar să nu atingă coeficientul 3, pe o scară de la 1 la 8. În sistemul sanitar, noua lege prevede ca sporul pentru condiţii deosebit de periculoase scade de la 85% la 40%.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că veniturile bugetarilor nu vor scădea după adoptarea noii Legi a salarizării unitare. „Va exista o prevedere expresă că veniturile aflate în plată nu vor scădea”, a declarat oficialul. Însă, în cel mai rău scenariu, vor exista categorii de angajați din sectorul public care vor trebui să aștepte până la următoarea indexare. De asemenea, Pîslaru a declarat că în unele cazuri salariile vor stagna. Ce încercăm să facem prin această lege de salarizare este să creăm din nou acele legături între familiile ocupaţionale, acele corelaţii care să aşeze grila pe bază de coeficienţi într-un mod profesionist, astfel încât să ai în toată salarizarea publică o ierarhie care pleacă de la preşedinte şi pe partea de jos este la salariile de debutanţilor”, a explicat ministrul. 

Oficialul a adăugat că „pe partea de sporuri discuția este să fie de maxim 20% din salariu”, a spus Pîslaru. 

Anunțul ministrului interimar al Muncii. Legea va fi publicată luni

Partidele politice au agreat în această dimineață elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizarii personalului plătit din fonduri publice.
Prin sprijinul președintelui Nicușor Dan și prin contribuția incomensurabilă a consilierului prezidențial Radu Burnete, am reușit să obținem acordul politic asupra celor trei principii fundamentale și a celor cinci piloni care stau la baza reformei, a transmis ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Reforma se bazează pe trei principii esențiale:

  • Protejarea veniturilor angajaților din sectorul public: niciun angajat nu va înregistra scăderi salariale ca efect al aplicării noii legi;
  • Disciplină bugetară și sustenabilitate: reforma trebuie să respecte obiectivele fiscale asumate de România și să poată fi susținută pe termen lung;
  • Aplicare integrală și predictibilă: noua lege va intra integral în vigoare la 1 ianuarie 2027, fără aplicări etapizate și fără derogări succesive pentru diferite categorii profesionale.

Cei cinci piloni ai reformei sunt:

  • o ierarhie echitabilă a funcțiilor în întregul sector public, inclusiv pentru administrația publică locală;
  • O structură unică de grade de salarizare pentru întregul sector public;
  • limitarea și transparentizarea sporurilor, împreună cu introducerea unor criterii clare și verificabile de performanță;
  • instituționalizarea guvernanței sistemului salarial, prin responsabilitate comună între Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor;
  • sustenabilitate fiscală și încadrarea în țintele asumate privind deficitul și cheltuielile de personal.

„Luni vom publica proiectul în transparență decizională, iar de marți începem consultările cu sindicatele și familiile ocupaționale. 
Îmi doresc un calendar accelerat de aproximativ două săptămâni pentru consultări și definitivarea proiectului înainte de transmiterea sa către Parlament spre aprobare.

De asemenea, luni după-amiază vom organiza o conferință de presă în care voi prezenta principalele elemente ale reformei și pașii următori.
Mulțumesc echipei Ministerului Muncii, experților Băncii Mondiale și tuturor colegilor implicați în elaborarea tehnică a proiectului și în susținerea acordului politic necesar lansării reformei.

De asemenea, mulțumesc în mod special partidelor politice pentru responsabilitatea și disponibilitatea de a susține acest proces dificil, dar esențial pentru modernizarea administrației publice și pentru credibilitatea României în implementarea PNRR.

Această lege reprezintă unul dintre cele mai importante jaloane asumate de România prin PNRR.

Obiectivul nostru este construirea unui sistem salarial echitabil, coerent și predictibil pentru întreg sectorul public”, a anunțat Dragoș Pîslaru.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close