Antena 3 CNN Life Știinţă Italia lucrează la crearea orezului spaţial, care va creşte pe Marte sau pe Lună şi va deveni hrană pentru astronauţi

Italia lucrează la crearea orezului spaţial, care va creşte pe Marte sau pe Lună şi va deveni hrană pentru astronauţi

N.B.
3 minute de citit Publicat la 07:00 31 Iul 2025 Modificat la 07:27 31 Iul 2025
orez produs in laborator
Proiectul se numeşte "Orezul Lunii" şi este realizat de un grup de cercetărori de la 3 universităţi din Italia. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustratuv)

Trei universități italiene, La Statale din Milano, Sapienza din Roma și Federico II din Napoli, selectate de Agenția Spațială Italiană (ASI) lucrează pentru dezvoltarea unei culturi potrivite condițiilor extraterestre, în condiţii optime: creștere rapidă, rădăcini scurte și valoare nutritivă maximă.

Proiectul a început de la nevoile astronauţilor în spaţiu. Experimentele efectuate la bordul Stației Spațiale Internaționale, cum ar fi Xroot (care a testat creșterea plantelor în microgravitație), au arătat efectele pozitive asupra astronauților ale plantării plantelor în spațiu. Astfel posibilitatea de a consuma alimente proaspete nu numai că le îmbunătățește dieta, dar are și un impact benefic asupra bunăstării lor psihologice. Au încercat cu roșii și ardei iute, dar nu a fost niciodată creată un tip de cereale specifice potrivite acelor medii complexe.

Pe Lună şi pe Marte

Proiectul se numeşte "Orezul Lunii" şi este condus de Vittoria Brambilla, profesor de botanică la Universitatea din Milano.
Aceasta a declarat pentru Corriere della Sera: "Acum câțiva ani, am participat la o masă rotundă pentru a defini obiectivele spațiale, iar ceea ce a reieșit a fost că nu toți astronauții vor putea mânca alimente de pe Pământ, în special cosmonauții care se îndreaptă spre Marte. Luna este mai aproape, însă a duce hrană pe Marte ar fi mult mai complex, pentru că respectiva călătorie durează aproximativ nouă luni."

Orez biofortificat

În acest proiect de pionierat, fiecare universitate implicată are un rol specific. Universitatea din Roma se concentrează pe dezvoltarea rădăcinilor și pe activitatea hormonală a plantelor; Universitatea din Napoli se ocupă de aspectele agronomice și va efectua testele finale, cu săli capabile să simuleze condițiile spațiale. Universitatea din Milano este responsabilă de partea mai "biologică și botanică", vorbim despre transformarea orezului într-o plantă capabilă să trăiască în spațiu. "Lucrăm la tehnici de evoluție asistată, care ne permit să accelerăm îmbunătățirea genetică a plantelor", a mai explicat cercetătoarea.

"Pe Pământ, folosim aceste tehnici pentru a crește, de exemplu, rezistența la secetă sau boli. Dar pentru Lună și Marte, provocarea este diferită: trebuie să proiectăm plante care cresc rapid, cu rădăcini superficiale, o dimensiune mai mică și frunze mai fragede și mai puțin tari, deoarece în spațiu, nimic nu se poate irosi." Odată ce studiile privind morfologia plantei vor fi finalizate, cercetătorii vor trece la următoarea fază: biofortificarea orezului, pentru a-i crește valoarea nutritivă. "Ne vom asigura că acesta conține o cantitate mai mare de antioxidanți."

De ce a fost ales orezul?

Dintre toate cerealele a fost ales orezul pentru ușurința sa de recoltare și procesare. "Orezul produce boabe ușor de recoltat și gata de consum. Nu este un aliment complex de procesat", a mai subliniat cercetătoarea italiană. "Cine dorește îl poate mânca întreg ca atare, în timp ce cei care preferă alte preparate vor trebui pur și simplu să îl decorticareze, adică să îndepărteze coaja exterioară." Este un aliment simplu de procesat și accesibil tuturor, un aspect crucial având în vedere că astronauții înșiși vor fi responsabili de procesarea lui: "Ideea este să se folosească nişte camere de creștere, fitotroni, în care totul este reciclat: apă, oxigen, fiecare resursă."

Ce soi de orez vor produce

Pentru a dezvolta orez potrivit spațiului, nu poți începe cu o singură plantă, ci trebuie să combini cele mai bune caracteristici ale mai multor soiuri. "Încrucișarea se face pentru a combina genele care determină o anumită trăsătură, încercând astfel să obții plante cu aspectul dorit", a precizat coordonatoarea studiului. Printre soiurile de pornire se numără unul japonez numit Nipponbare, alături de mai multe soiuri italiene, "alese atât pentru că sunt deja bine cunoscute, cât și pentru că Italia este cel mai mare producător de orez din Europa". Zonele țintă includ Milano, Pavia, Mantua, Verona și Isola della Scala.

În ceea ce privește cronologia, "ideea este de a dezvolta o plantă care își finalizează ciclul de creștere în câteva luni, în loc de cele patru luni obișnuite", a mai precizat cercetătoarea. Proiectul a început acum un an, iar unele prototipuri sunt deja în faza de testare, dar cercetarea botanică necesită timp: "Va mai dura ceva timp până vom avea soiul potrivit pentru a-l transfera direct pe Lună; în medie, durează cel puțin șapte sau opt ani pentru a dezvolta un nou soi." 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close