O echipă de oameni de știință a constatat că Marte, planeta roșie, nu este o sferă perfectă, așa cum pare la prima vedere. De fapt, planeta are o formă ciudată de elipsoid triaxial – adică este turtită și alungită diferit pe toate cele trei axe, asemănătoare cu o minge de rugby deformată. Este singura planetă telurică din Sistemul Solar cu o astfel de asimetrie, scrie sciencefocus.com.
Această formă neobișnuită este vizibilă în special prin umflătura pronunțată din regiunea Tharsis și o zonă diametral opusă, cunoscută sub numele de Syrtis Major.
Potrivit astronomului Dr. Michael Efroimsky, de la Observatorul Naval al SUA, această formă bizară ar putea fi explicată de influența gravitațională a unui vechi satelit dispărut, pe care cercetătorii l-au botezat Nerio – nume inspirat de zeița romană a războiului și partenera mitologică a Zeului Marte.
Nerio ar fi modificat forma planetei
Asemenea Lunii în raport cu Pământul, Nerio ar fi exercitat forțe mareice asupra scoarței marțiene, modificând treptat forma planetei. Pe măsură ce Marte s-a răcit, aceste deformări au devenit permanente, „înghețând” în structura planetei dovezi ale prezenței satelitului.
Mai mult, cercetătorii spun că forțele exercitate de Nerio au slăbit crusta în anumite regiuni, făcând-o mai vulnerabilă la mișcările geologice, cum ar fi convecția internă, activitatea tectonică sau erupțiile vulcanice – toate acestea contribuind la forma actuală, neregulată, a planetei.
Simulările arată că un satelit cu mai puțin de o treime din masa Lunii noastre, aflat pe o orbită sincronă în jurul lui Marte, ar fi fost suficient pentru a crea această formă triaxială. Dacă Nerio ar fi existat în perioada în care Marte avea oceane de magmă, efectul ar fi fost și mai pronunțat.
Astăzi, Marte mai are doar doi sateliți minusculi, Phobos și Deimos, care nu pot explica această formă. Așadar, este foarte probabil ca Nerio să fi fost distrus sau să fi fost scos din sistemul marțian de o interacțiune gravitațională cu un alt corp ceresc.