Antena 3 Life Știinţă Premieră PLANETARĂ realizată de roverul Curiosity. Ce s-a întâmplat recent pe Planeta Marte

Premieră PLANETARĂ realizată de roverul Curiosity. Ce s-a întâmplat recent pe Planeta Marte

de O.P.    |    21 Feb 2013   •   12:48
Premieră PLANETARĂ realizată de roverul Curiosity. Ce s-a întâmplat recent pe Planeta Marte

Roverul american Curiosity a extras primul eşantion provenind din interiorul unei roci marţiene, în care forase în urmă cu 10 zile, o acţiune care reprezintă o premieră planetară, întrucât este prima activitate de acest gen realizată în afara Terrei, a anunţat miercuri NASA, citată de AFP.
  
"Niciun robot nu a forat în interiorul unei roci în afara planetei noastre şi colectat un eşantion provenind din miezul acesteia", a subliniat agenţia spaţială americană într-un comunicat.
  
Succesul recuperării acestui eşantion a fost confirmat şi prin intermediul unui set nou de fotografii, precizează NASA.
  
Oamenii de ştiinţă consideră că acest eşantion, prelevat dintr-un orificiu cu diametrul de 1,6 centimetri şi o adâncime de 6,4 centimetri, ar putea conţine indicii despre mediul umed din trecutul lui Marte şi despre posibilitatea potrivit căreia viaţa ar fi existat pe această planetă.
  
"Realizarea primei noastre forări într-o rocă ce s-ar fi putut afla în apa de pe Marte reprezintă ceva extrem de satisfăcător pentru noi", a declarat într-o conferinţă telefonică Joel Hurowitz, un cercetător implicat în misiunea Curiosity de la Jet Propulsion Laboratory, deţinut de NASA în oraşul Pasadena.
  
"Echipa noastră este nerăbdătoare să vadă că vor avea de spus instrumentele de la bord despre mineralogia şi chimia acestui eşantion şi ce ne va dezvălui el despre istoria geologică a craterului Gale", a adăugat el.
  
Curiosity a coborât în acest crater pe 6 august 2012 în cadrul unei misiuni spaţiale ce va avea o durată de cel puţin doi ani, în timpul căreia va încerca să afle dacă viaţa microbiană a putut fi posibilă în trecutul planetei Marte.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close