Două echipe de cercetători susțin că au descoperit posibilele locuri de aselenizare ale sondei Luna 9, primul obiect creat de om care a ajuns în siguranță pe suprafața Lunii. Problema este însă că cele două echipe indică locații diferite.
Luna 9 a fost primul vehicul spațial care a realizat o aselenizare controlată, deschizând drumul explorării interplanetare. Cu toate acestea, poziția sa exactă a rămas necunoscută timp de aproape șase decenii.
Luna 9, primul vehicul spațial sovietic care a realizat o aselenizare controlată, a fost lansată pe 31 ianuarie 1966, într-o perioadă în care mai multe sonde se prăbușiseră deja pe Lună.
Ea a fost printre primele care au încercat o „aselenizare lină” – adică o coborâre controlată.
Cu toate că a deschis calea către explorarea interplanetară, locul exact în care se află Luna 9 a rămas un mister de atunci.
Acum însă, două echipe de cercetători susțin că ar fi identificat-o. Însă, cu toate acestea, echipele se contrazic în privința locației.
„Una dintre ele este greșită”, a declarat Anatoly Zak, jurnalist și autor specializat în domeniul spațial, potrivit The New York Times.
Sonda Lunar Reconnaissance Orbiter care aparține NASA fotografiază suprafața Lunii din 2009 cu o rezoluție foarte mare, însă dimensiunea redusă sondei sovietice Luna 9 îngreunează identificarea clară a acesteia.
„Poți privi imaginea și să crezi că ai găsit ceva, dar nu poți fi sigur”, a explicat geologul Mark Robinson.
Echipele se contrazic
Acum, ambele echipe de cercetători au analizat imaginile atent, în ciuda acestor dificultăți.
„Luna 9 este un vehicul foarte, foarte mic”, a declarat Mark Robinson, geolog la compania Intuitive Machines, care a aterizat de două ori nave spațiale pe Lună.
Vitali Egorov, comunicator științific originar din Rusia, a reluat căutările printr-un proiect de tip crowdsourcing.
Concret, el a extins zona țintă la o regiune cu o lățime de 62 de mile și a transmis în direct date de la LROC, astfel încât spectatorii săi să poată căuta pixeli mici, neobișnuiți, care ar putea fi semne ale existenței modulului de aterizare.
Egorov a studiat cu atenție imaginile panoramice realizate de Luna 9. El susține că a analizat caracteristicile orizontului pentru a le compara cu detaliile capturate din orbită.
„Într-o zi, peisajul mi s-a părut familiar”, a scris domnul Egorov într-un mesaj text.
„M-am uitat în jur și mi-am dat seama că era același loc pe care îl văzuse Luna 9.”
Acesta a mai spus că era „destul de sigur” că a dat practic peste zona potrivită. Dar nu este sigur care pixel de pe site-ul său ar putea fi strălucirea metalică a modulului de aterizare.
„Nu exclud o eroare de câțiva metri”, a scris el.
Înainte de anunțul făcut de Egorov, o altă echipă, coordonată de Lewis Pinault, cercetător la University College London și la Centrul pentru Științe Planetare din cadrul Birkbeck, a indicat recent o posibilă locație diferită pentru Luna 9, într-un studiu publicat în revista npj Space Exploration.
Pinault și colegii săi au dezvoltat un algoritm de inteligență artificială, denumit You-Only-Look-Once - Extraterrestrial Artefact (YOLO-ETA), antrenat să identifice artefacte lunare deja cunoscute în imaginile NASA, precum locurile de aselenizare ale misiunilor Apollo.
Sistemul a identificat mai multe locații posibile pentru Luna 9, aflate la câțiva kilometri de coordonatele oficiale.
„Cel puțin, am identificat un artefact necunoscut”, a declarat dr. Pinault. „Sunt foarte optimist că ar putea fi Luna 9”, a mai adăugat Pinault.
Jeffrey Plescia, cercetător la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins, care a căutat Luna 9, a fost, de asemenea, ușor în favoarea locației indicată de Egorov, datorită asemănării strânse cu caracteristicile orizontului din panorama sondei.
„Cred că are dreptate... dar nu știu cum ai putea dovedi asta fără imagini de înaltă rezoluție”, a spus dr. Plescia.
Ştiri video recomandate
