Antena 3 CNN Opinii Arena Politică Prioritatea PSD, îmbunătățirea serviciilor de sănătate pentru români. Guvernul Ciolacu modernizează mii de cabinete de familie în 2025

Prioritatea PSD, îmbunătățirea serviciilor de sănătate pentru români. Guvernul Ciolacu modernizează mii de cabinete de familie în 2025

2 minute de citit Publicat la 13:55 30 Oct 2024 Modificat la 13:57 30 Oct 2024
marcel ciolacu
Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale. FOTO: Hepta

Partidul Social Democrat propune o amplă campanie de modernizare a infrastructurii medicale din România, printr-un program care prevede dotarea și modernizarea a 2.600 de cabinete pentru medicii de familie. Contractele au fost deja semnate și au termen de finalizare 2025. Această măsură are scopul de a îmbunătăți accesul românilor la servicii medicale de bază și de a întări rețeaua de asistență primară.

”Ca viitor preşedinte, vă asigur că voi sta umăr la umăr cu Guvernul în realizarea tuturor măsurilor din programul de guvernare. Voi merge ori de câte ori va fi nevoie la şedinţele de Guvern. Dar voi însoţi membrii Cabinetului şi pe teren. Voi fi acolo unde oamenii au probleme. Nu am de gând să fiu un preşedinte comod. Uitaţi de terenurile de golf, mai ales cele cu trei găuri. Este timpul să ne punem adidaşii de alergare”, a spus Ciolacu, subliniind că ”avem de recuperat foarte mult timp pierdut în ultimii 20 de an şi trebuie să o facem rapid, ca la sprint”, a spus premierul Marcel Ciolacu la lansarea programului de guvernare al PSD.

2.600 de cabinete de medicină de familie, modernizate

Modernizarea cabinetelor de medicină de familie face parte din strategia PSD de îmbunătățire a serviciilor de sănătate și de reducere a inegalităților de acces la îngrijiri medicale. În România, cabinetele de medicină de familie joacă un rol esențial în furnizarea primului nivel de îngrijire medicală, dar multe dintre acestea funcționează cu dotări învechite și resurse limitate.

Au fost semnate deja contracte în valoare de 900 de milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea celor 2.600 cabinete de medicină de familie. Termenul de finalizare este anul 2025. 

Potrivit programului de guvernare, PSD propune un pachet de instalare pentru medicii, asistenții medicale și farmaciștii care se mută în zone rurale sau defavorizate. 

Modernizarea cabinetelor de medicină de familie se încadrează în eforturile PSD de a moderniza sistemul medical și de a reduce presiunea asupra spitalelor, alături de alte investinții istorice făcute în Sănătate sub guvernarea PSD.

Guvernul Ciolacu, ritm accelerat pentru infrastructura spitalicească

"Mă bucur mult că, în sfârşit, şi, de asta, câteodată, nu înţeleg partenerii de guvernare, vorbim de spitale noi în 14, în acest moment sunt 14 şantiere mari în diverse stadii de finalizare. La Bistriţa Năsăud s-a şi finalizat, cred că în ianuarie se termină şi utilarea. Avem şi Spitalul de Mari Arşi, în sfârşit, pornit la Timişoara, de această coaliţie de guvernare şi cu acest Guvern al României, de altfel. Este Centrul de excelenţă de neurochirurgie de la Cluj aproape finalizat. Deci, lucrurile, pentru prima oară, cu mândrie o spun, se mişcă. Important este să continuăm acest ritm. Şi pentru o viitoare investiţie pe BEI şi pe componentă de fonduri europene, pe exerciţiul actual, o să vină la dumneavoastră o investiţie într-un spital nou, de această dată, de 51 de milioane de euro cu tot cu dotare. (...) E un plan integrat pe care niciun prim-ministru şi niciun Guvern nu poate să-l facă decât împreună cu autorităţile locale", spunea premierul Marcel Ciolacu recent.

În contextul în care sănătatea publică a devenit un subiect de maximă importanță în urma pandemiei, inițiativa de modernizare a cabinetelor de familie are potențialul de a contribui la consolidarea rețelei de sănătate la nivel național.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.

CMF 31240010

×
x close