Alina Petrescu: Genocid prin indiferenţă

Două milioane de oameni sunt ameninţaţi de foamete în Myanmar. Mii de copii suferă deja de malnutriţie şi sunt şanse puţine ca hrana să ajungă la ei foarte curând. După dezastrul natural lăsat în urmă de trecerea ciclonului Nargis, acum două săptămâni, ameninţă un alt dezastru, cu adevărat hidos şi de temut: unul născut din mâna omului. Junta militară care conduce Myanmarul refuză ajutoarele internaţionale. Mai lasă din când în când câte un avion să descarce alimente şi pături, dar este doar o picătură de decenţă într-un ocean de indiferenţă.

Ciclonul a lovit pe 2 mai. Duminică, pe 18 mai, numărul unu din ierarhia birmană a vizitat pentru prima oară zonele sinistrate. Prima oară, după mai bine de două săptămâni. E de mirare, până la urmă, că a făcut-o şi acum. Generalii din junta nici nu şi-ar putea dori altceva decât un popor îngenuncheat şi înfometat, care nu mai are fizic puterea să iasă în stradă să-şi ceară drepturile elementare. Oricum puterile birmanezilor de rând sunt sleite sistematic din 1988, când mii de oameni au fost mitraliaţi după ce generalii s-au plictisit să-i mai audă, în stradă, cerând democraţie.

Abuzurile regimului militar din Myanmar sunt tolerate deja de 60 de ani. Acum, se profilează o catastrofă umanitară, iar comunitatea internaţională nu face decât să se indigneze şi să propună ajutoare, pe care junta le refuză. Dar în faţa unui genocid comis prin indiferenţă, barierele şi regulile diplomatice pot fi sparte. Avioanele ONU sau ale statelor individuale trebuie să paraşuteze ajutoarele în zonele sinistrate. Nici chiar paranoicul regim din Myanmar nu va îndrăzni să doboare o cursă umanitară.

Când un pacient intră în comă, este hrănit şi ajutat, artificial, să respire. Myanmarul trebuie conectat la aparate. Chiar împotriva voinţei câtorva generali.

Alina Petrescu