Două milioane de oameni sunt ameninţaţi de foamete în
Myanmar. Mii de copii suferă deja de malnutriţie şi sunt şanse
puţine ca hrana să ajungă la ei foarte curând. După
dezastrul natural lăsat în urmă de trecerea ciclonului
Nargis, acum două săptămâni, ameninţă un alt dezastru, cu
adevărat hidos şi de temut: unul născut din mâna omului.
Junta militară care conduce Myanmarul refuză ajutoarele
internaţionale. Mai lasă din când în când câte
un avion să descarce alimente şi pături, dar este doar o picătură
de decenţă într-un ocean de indiferenţă.
Ciclonul a lovit pe 2 mai. Duminică, pe 18 mai, numărul unu din
ierarhia birmană a vizitat pentru prima oară zonele sinistrate.
Prima oară, după mai bine de două săptămâni. E de mirare,
până la urmă, că a făcut-o şi acum. Generalii din junta
nici nu şi-ar putea dori altceva decât un popor îngenuncheat
şi înfometat, care nu mai are fizic puterea să iasă în
stradă să-şi ceară drepturile elementare. Oricum puterile
birmanezilor de rând sunt sleite sistematic din 1988, când
mii de oameni au fost mitraliaţi după ce generalii s-au plictisit
să-i mai audă, în stradă, cerând democraţie.
Abuzurile regimului militar din Myanmar sunt tolerate deja de 60
de ani. Acum, se profilează o catastrofă umanitară, iar
comunitatea internaţională nu face decât să se indigneze şi
să propună ajutoare, pe care junta le refuză. Dar în faţa
unui genocid comis prin indiferenţă, barierele şi regulile
diplomatice pot fi sparte. Avioanele ONU sau ale statelor individuale
trebuie să paraşuteze ajutoarele în zonele sinistrate. Nici
chiar paranoicul regim din Myanmar nu va îndrăzni să doboare
o cursă umanitară.
Când un pacient intră în comă, este hrănit şi
ajutat, artificial, să respire. Myanmarul trebuie conectat la
aparate. Chiar împotriva voinţei câtorva generali.
Alina Petrescu
