x close

Coaliţia şchioapătă la Senat: ?Prima Casă? şi majorarea pensiilor invalizilor, picate la vot

23 Sep 2009   •   14:20
Coaliţia şchioapătă la Senat: ?Prima Casă? şi majorarea pensiilor invalizilor, picate la vot
 Senat

Coaliţia celor 70 de procente nu a reuşit să-şi mobilizeze parlamentarii pentru a trece de Senat ordonanţa "Prima casă", lege organică, după ce o situaţie similară s-a înregistrat şi pe data de 7 septembrie. Prima sincopă a fost urmată de o a doua defecţiune: invocând existenţa unui presupus conflict între PSD şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, senatorii PDL au decis să se abţină la votul unei iniaţitive legislative susţinută de liderii Alianţei PSD+PC, Mircea Geoană şi Dan Voiculescu care prevedea majorarea punctajului de pensie pentru pensiile de gradul I de invaliditate.
Primul semn al fisurării al colaborării parlamentare dinte cele două partidede guvernământ a fost dat încă din 7 septembrie, atunci când senatorii PSD şi PDL nu au reuşit să întrunească numărul de voturi necesar pentru trecerea în regim de lege organică a proiectului "Prima casă". Situaţia s-a repetat şi astăzi, deşi raportul comisiei sesizate în fond a obţinut 72 voturi pentru, 19 împotrivă şi 7 abţineri. Doar 64 de senatori ai puterii au votat însă pentru aprobarea proiectului, în condiţiile în care era nevoie de un minim de 69 de voturi favorabile.
Cum nici proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei nu a primit numărul necesar de voturi, preşedintele Senatului, Mircea Geoană a anunţat că votul privind acest proiect "va trebui reluat într-un proxim plen al Senatului".
Şedinţa plenului Senatului a mai consemnat încă o surpriză neplăcută, de această dată pentru social-democraţi. Senatorii PDL au decis să se abţină de la votul unei propuneri legislative, depusă de Mircea Geoană şi Dan Voiculescu, care prevede majorarea punctajului de pensie pentru pensiile de gradul I de invaliditate.
Acceptată la nivel declarativ, în dezbaterile generale ce au premers votului, de reprezentanţii partidelor parlamentare, iniţiativa legislativă a picat în m,omentul în care parlamentarii democrat-liberali au invocat existenţa unui punct negativ de vedere al Guvernului. Citând punctul negativ la Ministerului Muncii în materie, liderul senatorilor PDL, Traian Igaş a sugerat că partidul său nu doreşte să fie prins la mijloc între un presupus conflict dintre ministrul Marian Sârbu şi cei doi lideri ai Alianţei PSD-PC. Cele 30 de abţineri ale democrat-liberalilor, au făcut ca legea organică să împărtăşească soarta ordonanţei programului ?prima casă?.
Marius Vulpe, Antena3

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati