Antena 3 CNN Politică Consiliera lui Stolojan îşi mută sfaturile la Cancelaria premierului

Consiliera lui Stolojan îşi mută sfaturile la Cancelaria premierului

Consiliera lui Stolojan îşi mută sfaturile la Cancelaria premierului
Sursa foto: Andreea Vass
26 Ian 2009   •   17:04

Premierul Emil Boc a lăsat luni să curgă cu numiri în funcţii ale membrilor PDL la nivel guvernamental. El şi-a completat echipa de sfetnici personali cu Andreea Vass, consilieră a luiTheodor Stolojan. Alţii, precum Silvian Ionescu şi Mircea Marinescu au fost numiţi la conducerea Gărzii Naţionale de Mediu, respectiv a Monitorului Oficial.
Totodată, Bogdan Marcel Pandelică a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar Ioan Andreica, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Vass este doctor în economie, cercetător la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române şi colaborator la Academia de Ştiinţe Economice. Tânăra a fost consilier în cadrul Departamentului de Politici Economice şi Sociale al Administraţiei Prezidenţiale, în perioada 2005- 2007, iar din luna decembrie a anului 2007 este consilier în cadrul Parlamentului European.
Mircea Marinescu a fost validat luni de Consiliul de Administraţie al Monitorului Oficial pentru preluarea funcţiei de director general al instituţiei, urmând ca numirea să fie făcută de secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, potrivit unor reprezentanţi ai Consiliului. Potrivit aceloraşi surse, Marinescu urmează să preia marţi funcţia.
Silvian Ionescu a mai fost comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, din aprilie 2005, în Guvernul Tăriceanu I, până la data la care PD a ieşit de la guvernare. un personaj controversat, cu legături cu fostele servicii de informaţii ale regimulu comunist, Ionescu a fost în 2005 prefect al Capitale pentru cinci zile i, dar a demisionat după ce a fost criticat, într-o emisiune televizată, de preşedintele Traian Băsescu, pentru trecutul său.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: PD-L consilier Boc Garda de mediu
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close