Antena 3 CNN Politică Corpul de Control al premierului sesizează DNA pentru nereguli identificate la CNAS

Corpul de Control al premierului sesizează DNA pentru nereguli identificate la CNAS

Corpul de Control al premierului sesizează DNA pentru nereguli identificate la CNAS
Sursa foto: Foto: Mediafax
04 Noi 2012   •   10:24

Corpul de Control al premierului va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie asupra unor posibile fapte de natură penală constatate în cadrul unei acţiuni de control privind activitatea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).
   
Perioada supusă controlului a fost 1 ianuarie 2009-31 martie 2012, respectiv până la 30 septembrie 2012 pentru verificările efectuate cu privire la gestionarea contribuţiei datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor.
   
A fost verificat modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea şi personalul Casei şi a respectării dispoziţiilor legale referitoare la angajarea şi efectuarea cheltuielilor la achiziţiile publice, precum şi prevederile legale privind managementul resurselor umane.
   
În luna mai, premierul Victor Ponta a semnat decizia de eliberare a lui Lucian Duţă de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate şi l-a acuzat pe acesta că, înainte de a demisiona, a înaintat facturile de încasare a taxei claw-back, generând un risc al lipsei de medicamente.
   
El a anunţat că va cere Ministerului Sănătăţii şi organelor în drept să cerceteze toate activităţile fostului şef CNAS.



×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close