Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea: Voi propune „autosuspendarea” lui Cătălin Rădulescu din PSD

Liviu Dragnea: Voi propune „autosuspendarea” lui Cătălin Rădulescu din PSD

Liviu Dragnea: Voi propune „autosuspendarea” lui Cătălin Rădulescu din PSD
de S.T.    |    05 Apr 2017   •   19:12

Comitetul Executiv Naţional al PSD va discuta joi, la Sinaia, „subiectul Cătălin Rădulescu”, a declarat preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

„Mâine (joi - n.r.) vom discuta subiectul Cătălin Rădulescu. A încercat să se autosuspende, nu i-a ieşit. O să propun eu autosuspendarea lui”, a precizat Dragnea, miercuri seara, la Sinaia.

Deputatul Cătălin Rădulescu a anunţat, în 20 martie, că se autosuspendă din PSD până la clarificarea tuturor aspectelor legate de declaraţiile pe care le-a făcut în spaţiul public.

„Am hotărât ca, în conformitate cu articolul 29 din Statutul PSD, să mă autosuspend pe o perioadă de minim şase luni din partidul meu de suflet, în ideea de a-i proteja atât imaginea, dar şi pe cea a colegilor mei. (...) Nu îmi voi trăda colegii din grupul parlamentar social-democrat, pentru că fiecare vot al nostru în Parlament este important şi pentru PSD şi pentru Guvernul pe care îl susţinem. După clarificarea problemelor, (...) voi anunţa, în termenul statutar, partidul referitor la decizia mea viitoare”, preciza Rădulescu într-un comunicat.

Cătălin Rădulescu anunţase anterior, într-un comunicat adresat presei locale din Argeş, decizia de a se autosuspenda din partid.

Parchetul General s-a sesizat din oficiu după ce Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeş, a declarat într-un interviu pentru "Adevărul": „Pentru ce mai se duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi pentru ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franţa, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară şi ei autorizare”.

El a mai spus că are o armă AKM: „Dacă vreodată mai vine cineva cu vreo idee să schimbe statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag. Imediat! Imediat! Dar pot să ies unde vreau eu, dacă mă apucă vreo nebunie, pot să ies să trag unde vreau eu, e riscul meu şi hotărârea mea”.

Ulterior, poliţiştii i-au anulat lui Rădulescu dreptul de a deţine arme, acesta fiind amendat cu 2.500 de lei. De asemenea, IPJ Argeş a sesizat Parchetul General cu privire la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close