Antena 3 CNN Politică Moțiunea simplă împotriva ministrului Marius Budăi a fost respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Marius Budăi a fost respinsă

Moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, a fost respinsă, marți, de plenul Camerei Deputaților.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Marius Budăi a fost respinsă
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    07 Mar 2023   •   12:04

Moțiunea a fost respinsă cu 86 de voturi „pentru”, 177 „împotrivă” și două abțineri.

„Este un simulacru de moțiune scrisă de oameni care nu au fost în stare de nimic atunci când au guvernat, care au adus doar sărăcie, foamete și au închis oamenii în case”, spune Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa.

Moțiunea simplă „Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale” a fost inițiată de 56 de deputați USR și Forța Dreptei.

„A trecut peste un an de când PSD este la Ministerul Muncii, pe care l-a transformat în ministerul salvării pensiilor speciale, dar şi al supraimpozitării muncii celor mai săraci dintre cei care lucrează. Cu sau fără Marius Budăi la Ministerul Muncii este același lucru. De fapt, Marius Budăi nu muncește, el nu ratează nicio emisiune TV la care, de fapt, nu spune nimic despre cum salvează pensiile speciale sau despre cum supraimpozitează contractele cu normă parțială. Adevărul este că nici PSD nu îi pasă prea mult de Marius Budăi, pe care l-ar putea sacrifica, la o adică, la rotativă”, se arăta în moțiune.

Citește și: Marius Budăi, anunț despre vârsta de pensionare: ”Nu voi permite așa ceva!”

În replică, ministrul a acuzat că parlamentarii care au depus moțiunea simplă împotriva sa au împrumutat sute de milioane de lei care nu s-au dus nici în pensii, nici în salarii.

"Veniți aici la microfon și spuneți-le pensionarilor de ce nu le-ați dat niciun leu în 2021! Hai, curaj, că slavă Domnului, bani ați avut. Cu nemiluita. Ați împrumutat 200 de miliarde de lei, care nu s-au dus nici în investiții, nici în pensii, nici în salarii. Vedem acum în dosarele DNA. Ați avut bani de izolete. Ați avut bani de măști neconforme. Ați avut bani pe care i-ați furat sau ați plătit prețuri umflate și de o sută de ori pentru tot felul de echipamente niciodată livrate. Doar pentru oameni n-ați avut bani. Pentru seniorii acestei ţări ați avut doar măsuri aberante și teroare.

Nu v-a păsat dacă au bani de pâine sau de medicamente în pandemie. În schimb, i-ați umilit și i-ați obligat să iasă din case doar două ore pe zi. Două ore pe zi, domnilor de la USR. Vă amintiți?! Eu nu uit”, a declarat Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple "Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale", semnată de 56 de deputaţi USR și Forța Dreptei.

×
Subiecte în articol: Marius Budăi motiune simpla
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close