Antena 3 CNN › Politică › Nicușor Dan a publicat un nou editorial în presa din SUA: România, dispusă să își asume costuri pentru prezența militară americană

Nicușor Dan a publicat un nou editorial în presa din SUA: România, dispusă să își asume costuri pentru prezența militară americană

Andrei Paraschiv
5 minute de citit Publicat la 13:00 21 Oct 2026 Modificat la 13:02 21 Oct 2026
presedinele romaniei nicusor dan
Președintele României, Nicușor Dan. Foto: Hepta

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat un editorial în publicația conservatoare americană „The Daily Signal” în care scrie că România este dispusă să îşi asume responsabilităţi şi costuri mai mari pe flancul estic al NATO, astfel încât o prezenţă americană consolidată în sectorul românesc al Mării Negre să devină mai utilă din punct de vedere strategic şi mai puţin costisitoare. În materialul „Stabili la margine: România pe flancul NATO de la Marea Neagră", Preşedintele amintește recentele atacuri cu drone şi incidentele navale din Marea Neagră pentru a argumenta un mesaj adresat direct Washingtonului: România este un aliat de încredere, investeşte în apărare, îşi asumă costuri şi oferă Statelor Unite avantaje strategice.

„În timp ce scriu aceste rânduri, două avioane F-16 ale ţării mele tocmai au doborât două drone cu motor cu reacţie care pătrunseseră în spaţiul aerian românesc deasupra Mării Negre. Piloţii noştri nu au ezitat.

Pe 14 octombrie, la ora 20:16, autorităţile navale române de la Sulina au primit o cerere de asistenţă din partea navei Yara J, care arbora pavilionul Insulelor Comore şi fusese lovită de drone. În câteva minute, nava de căutare şi salvare «Apollo» a Pazei de Coastă a României părăsea portul Sulina pentru a veni în ajutorul navei şi al echipajului acesteia.

Câteva ore mai târziu, în zorii zilei de 15 octombrie, petrolierul chimic «Wine Trader» a transmis un semnal de pericol şi a semnalat un incendiu la bord, din nou în urma unui atac cu drone. Două nave româneşti de asistenţă au plecat imediat pe mare pentru a acorda ajutor. Cinci membri ai echipajului, inclusiv căpitanul, au fost preluaţi la bordul elicopterului Black Hawk 275 al Inspectoratului Român pentru Situaţii de Urgenţă, în timp ce o navă de salvare a continuat căutarea celor şapte membri ai echipajului dispăruţi”, scrie Președintele.

Aceste două incidente maritime grave, care au avut loc la o diferență de mai puţin de 24 de ore, nu sunt izolate, subliniază Nicuşor Dan, care precizează că în aceeaşi lună ele au fost precedate de atacul asupra navei „Royad Mammadov”, lovită şi scufundată în apropierea apelor teritoriale ale României, şi de scufundarea navei „Alfa Watan” în largul apelor teritoriale ale Bulgariei.

Şeful statului adaugă faptul că „aceste cazuri, precum şi atacurile care au urmat, sunt dovada că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a intrat într-o fază periculoasă de escaladare”.

„De la începutul invaziei Ucrainei, în Marea Neagră au fost înregistrate sute de incidente. După anexarea Crimeei de către Rusia, Marea Neagră a trecut de la o zonă de cooperare economică şi comerţ la una dintre cele mai instabile zone geopolitice de pe glob”, arată Nicuşor Dan.

Președintele spune că deşi toate statele riverane sunt afectate, direct sau indirect, „a devenit evident că România este ţara cea mai expusă efectelor colaterale ale războiului, având în vedere că deţine ţărmul vestic al Mării Negre, unde repercusiunile războiului se resimt acum cel mai direct”.

„România se confruntă cu întregul arsenal al războiului hibrid purtat de Rusia împotriva NATO şi UE: atacuri cibernetice, sabotaje, incursiuni ale dronelor aeriene şi maritime, provocări şi campanii de ameninţare informaţională”, subliniază Președintele.

În a doua parte a editorialului, Nicușor Dan arată cum a răspuns România la aceste ameninţări.

„În primul rând, şi-a păstrat calmul şi continuă să se consolideze, înţelegând că acţiunile sale contează pentru toţi aliaţii. România rămâne fermă, se apără şi descurajează extinderea războiului, precum şi posibilitatea de a atrage NATO într-un conflict de o amploare potenţial devastatoare. România consolidează frontiera Alianţei NATO în sectorul său cel mai expus: ţărmul vestic al Mării Negre.

Atitudinea României, una de hotărâre şi responsabilitate, nu ar trebui să surprindă pe nimeni”, spune Preşedintele, argumentânt că România a răspuns solicitărilor pe care administraţia Trump le-a adresat aliaţilor europeni în repetate rânduri.

„Noi, românii, am fost printre primii care ne-am respectat angajamentele de a creşte cheltuielile militare; am sprijinit Ucraina, în speranţa de a ţine conflictul la distanţă şi de a contribui la încheierea acestuia; ne-am consolidat din punct de vedere militar prin achiziţionarea de echipamente moderne, cel mai adesea americane; am fost printre primii care au înţeles că apărarea Europei este, în primul rând, responsabilitatea europenilor înşişi; am recunoscut că unitatea lumii libere se bazează pe o legătură transatlantică solidă, expresie a valorilor civilizaţiei occidentale şi garanţie a stabilităţii globale.

„Concluzia este că România este astăzi mai sigură datorită alianţei sale cu Statele Unite. Şi NATO este mai puternică prin eforturile parteneriatului româno-american”, adaugă el.

Astfel, Nicușor Dan subliniază că prezenţa militară americană serveşte şi intereselor SUA, nu doar securităţii României. El spune că bazele americane nu sunt doar o garanţie de securitate pentru România, iar investiţiile româneşti de miliarde de dolari în infrastructura militară şi alinierea politică faţă de Washington permit Statelor Unite să-şi proiecteze forţa în Marea Neagră, Ucraina, Caucaz, estul Mediteranei şi Orientul Mijlociu.

„Prezenţa trupelor americane în bazele româneşti de la Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii şi Deveselu descurajează Rusia, ţine războiul departe de teritoriul aliaţilor şi reduce riscul unei confruntări mai ample. Investiţiile României de miliarde de dolari în baze militare, precum şi alinierea sa politică deplină, au permis Statelor Unite să-şi proiecteze forţa şi să-şi urmărească interesele în teatre de operaţiuni de importanţă strategică: Marea Neagră, Ucraina şi Caucazul, Mediterana de Est şi Orientul Mijlociu. Exerciţiile «Midnight Hammer» şi «Epic Fury» sunt doar cele mai recente demonstraţii ale valorii adăugate pe care România o aduce Statelor Unite”, scrie Nicuşor Dan.

Președintele României afirmă că incidentele recente arată necesitatea ridicării relaţiei strategice româno-americane la un nivel superior, iar România este dispusă să suporte responsabilităţi şi costuri suplimentare pentru a facilita consolidarea prezenţei americane, fiind un aliat fidel al Washingtonului.

„Recentele incidente cu drone din Marea Neagră arată că noile circumstanţe impun ridicarea nivelului de ambiţie al relaţiei strategice dintre România şi Statele Unite. România este pregătită şi a demonstrat acest lucru. Va continua să investească în capacităţi, baze şi poligoane de antrenament. Va rămâne aliniată politic şi strategic. Îşi va asuma responsabilităţi şi costuri mai mari, astfel încât o prezenţă americană consolidată în sectorul românesc al Mării Negre să devină strategic mai utilă şi mai puţin costisitoare. Acest lucru este în beneficiul Statelor Unite, al României înseşi şi al întregii lumi libere”, încheie Nicuşor Dan.

„The Daily Signal” este o publicaţie americană conservatoare, axată pe politică, administraţia federală, Congres, justiţie şi dezbaterile ideologice din Statele Unite. A fost lansată în 2014 de The Heritage Foundation, unul dintre cele mai influente think tank-uri conservatoare americane, dar în prezent este independentă juridic.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close