Scenariul
comasării alegerilor locale cu cele parlamentare pare a prinde
contur în jurul nucleului PSD-PNL-UDMR. Această troică are
majoritatea voturilor în Parlament (60%) şi poate susţine
procedura declanşării alegerilor parlamentare anticipate până
aproape de final. Spun aproape pentru că decizia finală o are
preşedintele României. Numai el poate dizolva actualul
Parlament şi asta numai dacă vrea. Nimeni nu-l poate obliga s-o
facă şi convingerea sa la ora actuală este că anticipatele
dezavantajează partidul prezidenţial.
PD-L este încă
în faza omogenizării partidelor lui Boc şi Stolojan, sunt
probleme de compatibilitate în teritoriu, de comasare de
funcţii care afectează puternic orgoliile potentaţilor locali, aşa
că nu prea le arde democrat-liberalilor de alegeri anticipate.
Rezultă că pentru PSD şi PNL mai importantă este negocierea cu
Traian Băsescu decât cea dintre ele două.
Încercăm totuşi o
simulare pe hârtie (d-asta cu pixeli) a unui proces de
declanşare a anticipatelor şi cuplarea lor cu localele, care
moarte-coapte trebuie organizate până la jumătatea lui iunie.
Care ar fi, aşadar, condiţiile de îndeplinit:
1.PSD să decidă
la nivel de Birou Permanent, cu Năstase revenit în forţă,
să meargă pe anticipate. La Consiliul Naţional de vineri s-a dat
un acord de principiu, iar sâmbătă a început
conturarea unui plan, inclusiv abordarea lui Băsescu pentru a-l
convinge să dizolve Parlamentul.
2.Premierul
Tăriceanu să reuşească să-şi convingă partidul că
anticipatele sunt soluţia cea mai puţin păguboasă. O guvernare
din iunie până în noiembrie, sub tunurile PSD, PD-L şi
mai ales ale lui Băsescu, ar aduce PNL o erodare agresivă la o
zestre de procente şi aşa firavă (în jur de 15%).
3.PNL să
convingă UDMR să cupleze la acest scenariu, ceea ce n-ar trebui să
fie foarte greu. Maghiarii ar fi fericiţi să scape şi ei de
guvernare până nu e prea ?groasă?, plus că au o datorie
faţă de liberali după ce au făcut opinie separată în
Guvern cu chestiunea Kosovo. În cel mai rău caz, PNL şi PSD
ar putea merge şi fără UDMR, dar ar avea o majoritate fragilă în
Parlament (53%).
4.Adoptarea noii
legi a alegerii Parlamentului, la care se lucrează acum, cu vot
uninominal într-un singur tur. Aceasta este nu numai condiţia
lui Tăriceanu pentru a renunţa la guvernare, dar ar fi un gest
politic obligatoriu pentru convingerea opiniei publice şi a şefului
statului că nu se fac anticipate pentru a se evita uninominalul.
Tăriceanu nu pleacă înainte de a se vota legea întrucât
ar pierde singurul avantaj pe care îl mai are Guvernul:
împărţirea judeţelor în colegii uninominale după
propriile interese.
5.Traian Băsescu
să treacă peste interesele PD-L şi să dizolve Parlamentul. Asta,
evident, după procedura parlamentară de respingere a doi
prim-miniştri în 60 de zile. De respingere s-ar ocupa PSD,
PNL şi UDMR, dar procesul trebuie continuat de preşedinte. Atuul
iniţiatorilor ar fi doar acela că în lipsa dizolvării
Parlamentului criza s-ar agrava şi mai mult după respingerea mai
multor premieri, iar în timpul ăsta ţara ar fi guvernată
tot de cabinetul Tăriceanu, care nu pleacă din Palatul Victoria
până nu este validat un nou guvern. Ce mi-e guvern minoritar,
ce mi-e guvern demisionar! Tăriceanu nu are ce pierde, ba chiar are
avantajul că nu mai poate fi demis!
Cam aşa arată
provocarea ce stă în faţa clasei politice. Dincolo însă
de jocurile de strategii rămâne nerezolvat cel mai mare
neajuns: confuzia enormă produsă electoratului. Să votezi în
aceeaşi zi pentru primar, consiliu local, consiliu judeţean,
senatori şi deputaţi e un efort de înţelegere şi decizie
care depăşeşte şi capacităţile unor oameni avizaţi, ce să mai
vorbim de cei neinformaţi sau dezinteresaţi de viaţa politică. În
plus, sistemul de vot la parlamentare, deşi mai simplu, este nou şi
dă alte încruntări din sprâncene. Or, toate acestea ar
putea duce la un absenteism masiv. Orice campanie de informare ar fi
insuficientă să lămurească alegătorii într-un timp atât
de scurt, iar partidele au treabă cu propria lor campanie
electorală.
Există însă
o soluţie de compromis: alegeri locale, turul I, pe 25 mai, şi
turul II al localelor şi parlamentarele pe 8 iunie. Astfel, pe 25
mai alegătorii şi-ar alege, ca de obicei în asemenea
scrutinuri, primarul, consiliul local şi cel judeţean, fără nicio
suprapunere cu parlamentarele. Votul ar fi administrativ,
gospodăresc, la fel ca şi până acum. Peste două săptămâni,
pe 8 iunie, alegătorii ar avea votul politic: cel pentru deputaţi
şi senatori şi cel pentru primarii ajunşi în turul II.
Oricum acest din urmă vot ar fi fost unul de strategii şi alianţe,
chiar dacă localele nu se suprapuneau cu parlamentarele.
Cât priveşte
numărul buletinelor de vot, la parlamentare s-a votat întotdeauna
şi pentru Preşedinţie, aşa că n-ar fi nicio diferenţă. Doar
că, în loc de preşedinte, s-ar alege un primar. În cele
două săptămâni dintre tururi ar fi timp suficient pentru
alegători să intre în logica parlamentară a votului,
opţiunea pentru primar nemaifiind o chestiune de mari frământări.
După rezultatele primului tur se formează rapid şi opţiunea
pentru tutul II.
Pe 8 iunie am putea
să avem, aşadar, tot procesul electoral încheiat şi poate şi
criza politică stinsă şi ne putem dedica liniştiţi Campionatului
European de fotbal, aşa cum se îngrijea premierul. Pe 9 iunie
avem meci cu Franţa!
Răzvan Mitroi
