Antena 3 CNN Show Cum a dezvăluit arhiepiscopul Calinic că Nicolae, nepotul Regelui Mihai, va avea un băiat

Cum a dezvăluit arhiepiscopul Calinic că Nicolae, nepotul Regelui Mihai, va avea un băiat

În curând, Nicolae al României şi soţia sa, Alina Binder, vor deveni părinţi pentru a doua oară. Joi, cu ocazia unei lansări de carte la Piteşti, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a dezvăluit în premieră că nepotul Reegelui Mihai va avea un băiat.

Cum a dezvăluit arhiepiscopul Calinic că Nicolae, nepotul Regelui Mihai, va avea un băiat
de Alexandra Dima    |    08 Apr 2022   •   10:49

Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, a lansat joi la Biblioteca Judeţeană Argeş din Piteşti albumul ”Bunicul meu Regele Mihai” (Editura Vremea, 2021), album ce reuneşte sute de fotografii inedite cu ilustrul său bunic. În mai multe imagini, inclusiv în cea de pe coperta albumului, Nicolae al României este alături de Regele Mihai.

Nicolae al României a vorbit emoţionat despre bunicul său, depânând amintiri din copilărie, dar şi din adolescenţă, vorbind inclusiv despre cum l-a lăsat Regele Mihai să conducă jeep-ul dăruit de generalul Patton.

Bun prieten cu Nicolae al României, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a avut un discurs savuros despre acesta. La un moment dat, ÎPS Calinic a dezvăluit în premieră că cel de-al doilea copil al lui Nicolae al României şi al soţiei sale va fi băiat, referindu-se la faptul că Nicolae al României se gândeşte deja la mai multe viitoare meserii pentru ”feciorul său”, care urmează să vină pe lume în această primăvară.

Nicolae al României şi soţia sa mai au o fetiţă, Maria-Alexandra, născută în noiembrie 2020.

×
Subiecte în articol: Nicolae al României ÎPS Calinic
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close